Israelul recunoaște că a ucis numeroși civili palestinieni care erau refugiați în orașul Rafah din Fâșia Gaza. Bilanțul a ajuns la 45. Peste jumătate dintre aceștia sunt femei, copii și vârstnici - VIDEO

Concluziile inițiale ale unei anchete israeliene în legătură cu un incident cu victime multiple, în orașul Rafah din Fâșia Gaza, relevă că un raid aerian împotriva comandanților grupării Hamas a declanșat un incendiu ce a ucis civili palestinieni, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Avi Hyman, informează Reuters, citat de stiripesurse.ro.
Procurorul șef al armatei israeliene a descris incidentul drept foarte grav și că detaliile sunt investigate. Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a declarat "consternat".
Bilanțul morților, după incendiul de la tabăra de persoane strămutate din Rafah a ajuns la 45, dintre care peste jumătate sunt femei, copii și vârstnici, potrivit oficialilor medicali palestinieni.
Armata israeliană a declarat că a ucis doi înalți oficiali ai Hamas în atacul de duminică de la Rafah. Forțele israeliene (IDF) i-au identificat pe cei doi ca fiind Yassin Rabia, despre care au spus că era comandantul Hamas în Iudeea și Samaria, și Khaled Nagar, despre care a spus că era un oficial de rang înalt în aripa Hamas pentru aceleași regiuni.
De asemenea, IDF a repetat declarația sa anterioară potrivit căreia este la curent cu informațiile care indică faptul că lovitura a afectat civili și că operațiunea este în curs de revizuire.
Qatarul susține că cel mai recent atac israelian asupra orașului Rafah poate împiedica eforturile de ajungere la o încetare a focului
Qatarul susține că cel mai recent atac israelian asupra orașului Rafah ar putea împiedica eforturile de mediere pentru ajungerea la un acord de încetare a focului și la eliberare a ostaticilor în Fâșia Gaza. Oficialii palestinieni au declarat că cel puțin 35 de persoane au murit din cauza incendiilor puternice care au distrus corturile dintr-o tabără pentru persoane strămutate din Rafah, în urma unui atac aerian israelian din apropiere.
Doi dintre principalii mediatori din discuțiile pentru o posibilă încetare a focului în Fâșia Gaza, Qatarul și Egiptul, au condamnat continuarea atacurilor israeliene în Rafah.
Ministerul qatarez de Externe și-a exprimat îngrijorarea că acestea ar putea complica eforturile de mediere.
Zeci de palestinieni au fost uciși sau răniți de focul care a ars peste noapte, în tabăra aglomerată din Rafah. Oficialii palestinieni au descris atacul drept un masacru.
Displaced Palestinian families were burned alive as they slept in their displacement center barracks belonging to the UNRWA in Tal Al-Sultan, Rafah.
— Quds News Network (@QudsNen) May 26, 2024
This area was acclaimed "Safe" by Israel for Palestinians to move to after forcibly displacing them from southern Rafah and Khan… pic.twitter.com/MjBwNxhL9t
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Locații: Fâșia Gaza Israel Palestina Rafah
Organizații: IDF
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)