Italia: Guvernul Gentiloni a depus jurământul în prezența președintelui Sergio Mattarella

Premierul Paolo Gentiloni a depus luni seară jurământul împreună cu membrii cabinetului de miniștri în prezența președintelui Sergio Mattarella. Gentiloni este cunoscut drept un aliat apropiat al lui Matteo Renzi și un loialist al Partidului Democrat, însă decizia sa de a păstra aproape neschimbată componența executivului i-a atras critici din partea partenerilor de coaliție, transmite BBC.
Gentiloni (62 de ani) se confruntă cu o adevărată criză bancară și cu o proliferare a formațiunilor antisistem și eurosceptice, precum Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele (M5S).
Însă, premierul trebuie să treacă de votul de încredere al parlamentarilor, deși o mică formațiune de centru-dreapta a amenințat că va părăsi coaliția de guvernare, nemulțumită de păstrarea aproape intactă a cabinetului de miniștri promovat de Matteo Renzi.
Printre cei care își vor păstra funcția se numără ministrul Economiei, Pier Carlo Padoan, care conduce eforturile de salvare a băncii Monte dei Paschi di Siena, al treilea cel mai mare creditor din Italia.
De asemenea, cei care vor rămâne la putere sunt și miniștri Apărării, Industriei, Sănătății și Justiției. Poziția de ministru de Externe a trecut la democratul Angelino Alfano, care a condus până în prezent ministerul de Interne.
Matteo Renzi și-a depus miercuri demisia, după ce alegătorii italieni au respins în mod covărșitor agenda de reforme constituționale propuse de guvernarea sa.
Formațiunile de opoziție au respins ideea formării unui executiv de uniune națională. Populiștii M5S au amenințat chiar că vor boicota sesiunea parlamentară de aprobarea a noului Guvern.
Gentiloni a condus în ultimii doi ani ministerul de Externe. Anterior, acesta a condus în perioada 2006-2008 ministerul Comunicaților. Originar din Roma, acesta deține titlul de nobil de Filottrano. Înainte de a fi ales ca parlamentar în 2001, acesta a lucrat ca jurnalist la o publicație ecologică.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Matteo Renzi
Locații: Italia
Subiecte: Referendum
Organizații: Partidul Democrat
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)