Italia: Un imigrant senegalez a incendiat un autobuz școlar, plin cu copii: Vreau să răzbun morții din Marea Mediterană

Un imigrant african a incendiat un autobuz școlar, miercuri, la periferia orașului italian Milano, în semn de protest față de moartea refugiaților din Marea Mediterană. 12 elevi au fost intoxicați cu fum, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate italiene.
Bărbatul, originar din Senegal, în vârstă de 47 de ani, cetățean italian, a oprit la un momentd dat autobuzul școlar pe care îl conducea, a dat jos 51 de elevi cu vârste între 11 și 14 ani și doi adulți și a incendiat vehiculul. Conform presei italiene, bărbatul, care a fost arestat, urmează să fie acuzat pentru tentativă de omor și sechestrare de persoane.
„Vreau să se termine cu oamenii morți în Marea Mediterană”, a strigat șoferul autobuzului în timp ce a incendiat vehiculul în zona San Donato Milanese, la periferia orașului Milano, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate italiene, șoferul se numește Ousseynou S., este originar din Senegal, a primit cetățenie italiană în 2004 și are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și pentru agresarea unui minor. Î
În autobuz se aflau elevi ai unei școli generale de la periferia orașului Milano.
Unul dintre elevi a sunat la carabinieri, iar șoferul autobuzului a fost reținut. Vehiculul a ars în totalitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)