Jacques Chirac, fost președinte al Franței, a murit joi la vârsta de 86 de ani

Jacques Chirac, președinte al Franței în perioada 1995-2007, a murit joi, la vârsta de 86 de ani, a anunțat familia fostului lider de la Palatul Elysee, potrivit presei internaționale, citate de Mediafax.
„Președintele Jacques Chirac a murit în această dimineață, înconjurat de familie, în liniște”, a anunțat joi ginerele fostului lider francez.
Fostul șef de stat, care pe 29 noiembrie urma să împlinească 87 de ani, a suferit, în 2005, un accident vascular cerebral, în urma căruia starea lui de sănătate s-a deteriorat semnificativ.
Primar al Parisului, ministru, prim-ministru și, în cele din urmă, președinte, Jacques Chirac a avut o carieră politică de peste 40 de ani, umbrită în ultimii ani ai vieții sale de unele acuzații de corupție. Ales președinte al Republicii Franceze pentru două mandate, Chirac este cunoscut pentru faptul că s-a opus intervenției americane în Irak, în anul 2003, precum și pentru adoptarea monedei Euro de către Franța în timpul președinției sale.
În calitate de președinte al Franței, Jacques Chirac a vizitat România în perioada 21-22 februarie 1997, în timpul președinției lui Emil Constantinescu, și l-a primit pe fostul președinte Ion Iliescu pe 21 noiembrie 2003 în vizită la Palatul Elysee.
Ultima vizită a acestuia în România a fost în septembrie 2006, la Sommet-ul Francofoniei, găzduit, prin rotație, de București. Politicianul francez a murit joi, 26 septembrie 2019.
Parlamentarii Adunării Naționale de la Paris au ținut joi un moment de reculegere în memoria lui Jacques Chirac. Ambasada Franței la București și-a exprimat, la rândul ei, regretul pentru pierderea acestui „mare om de stat”, invitându-i vineri pe români să semneze într-o carte de condoleanțe ce va fi deschisă pe pagina web a instituției.
„Franța este în doliu după moartea lui Jacques Chirac, om de Stat, un mare european și prieten al României, țară pe care a vizitat-o de mai multe ori, în special, cu ocazia Summit-ului Francofoniei din 2006. Așa cum a spus și Președintele Republicii, Jacques Chirac a fost un om « care a știut să reprezinte Națiunea în diversitatea și complexitatea sa ». Cu ocazia zilei de doliu național, decretat de președintele Emmanuel Macron, luni, 30 septembrie, steagurile Ambasadei vor fi coborâte în bernă și pe site-ul ambasadei, va fi deschisă o carte de condoleanțe online, pentru toți cei care doresc să aducă un omagiu Președintelui Jacques Chirac”, se arată într-un mesaj publicat vineri pe pagina de social media a Ambasadei Franței la București.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Jacques Chirac
Locații: Republica Franceză
Subiecte: moarte om politic
Organizații: Ambasada Franței la București Președinția Franței
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)