Jean-François Bohnert a fost ales de Ministerul francez al Justiției să conducă Parchetul Național Financiar. Procurorul francez nu se retrage însă din cursa pentru șefia Parchetului European

Jean-François Bohnert, procuror general la Reims, Franța, a fost ales de către Ministrul francez al Justiției, Nicole Belloubet, pentru a conduce Parchetul Național Financiar (P.N.F.), a anunțat marți Youssef Badr, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez al Justiției, într-o postare pe Twitter, informează cotidianul Le Figaro.
Numirea sa a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii din Franța, care va da un aviz consultativ. Jean-François Bohnert ar urma să devină succesorul lui Eliane Houlette la conducerea acestui parchet, conceput ca o forță de atac împotriva marilor infracțiuni financiare.
Procurorul francez concura împreună cu Laura Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Oficiului Parchetului European (EPPO) și a anunțat recent că nu se retrage din cursă „din motive procedurale”, informează Mediafax. EPPO ar urma să devină operațional înainte de sfârșitul anului 2020.
„Comisia de selecție e de părere că toți cei trei candidați trebuie să rămână, altfel întreaga procedură de selecție trebuie reluată de la zero. De aceea nu mi-am retras candidatura”, a declarat Jean-Francois Bohnert pentru Politico.eu despre rămânerea sa în cursa pentru șefia viitorului Parchet European, alături de Andrés Ritter din Germania și Laura Kovesi din România.
Administrația Prezidențială a României transmitea pe 19 iulie un comunicat despre o convorbire telefonică franco-română în cadrul căreia președintele francez, Emmanuel Macron, i-ar fi spus lui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert și că o va susține pe Laura Codruța Kövesi la conducerea viitorului Parchet European. Președinția Franței nu a făcut însă nicio declarație oficială care să confirme afirmația Președinției României.
Candidatura unui procuror pentru conducerea EPPO se face pe cont propriu, nu în numele țării de origine.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre
Subiecte: Parchetul European
Organizații: Administrația Prezidențială a Republicii Franceze Administrația Prezidențială a României Parchetul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)