Joe Biden începe vaccinarea anti-COVID a bebelușilor de 6 luni

Administrația prezidențială de la Casa Albă a anunțat că vaccinurile pentru bebelușii de 6 luni vor fi disponibile din data de 21 iunie.
Coordonatorul combaterii COVID-19 de la Casa Albă, Ashish Jha, a declarat:
„Ne așteptăm ca peste câteva săptămâni fiecare părinte care dorește vaccinarea copilului său să poată obține o programare.”
Cu ocazia unui briefing, Jha a spus că statele americane pot începe să transmită comenzile lor de „vaccinuri pediatrice” de vineri, 3 iunie.
Dacă Administrația Medicamentului aprobă în cadrul reuniunii sale din 15 iunie administrarea vaccinurilor la micuți – așa cum este foarte probabil – bebelușii începând cu vârsta de 6 luni vor putea fi înțepați din săptămâna următoare.
Este a doua oară când Pfizer solicită aprobare pentru administrarea vaccinurilor sale experimentale COVID la copii mici și sugari. În februarie, cererea a fost amânată ulterior, după ce Pfizer a declarat că cele două doze nu au generat o reacție imunitară suficient de puternică în timpul testelor pe copii de 2-5 ani.
Și Moderna a depus o solicitare la Administrația Medicamentului pentru a obține aprobarea propriului său tratament cu două doze.
Cererile Pfizer și Moderna vor fi examinate în cadrul ședinței din 15 iunie.
Pe de altă parte, miile de efecte adverse, inclusiv decese, i-au determinat pe mulți experți să critice presiunea din partea producătorilor pentru vaccinarea celor mici.
Vaccinarea copiilor este inutilă, dat fiind că riscul copiilor în cazul infectării cu COVID este minim.
Pe de altă parte, într-un articol din 21 octombrie, din The Brownstone Institute, dr. Paul Elias Alexander a numit campania de vaccinare a copiilor mici „periculoasă” și „absolut aventurosă”.
„Discuția riscuri-avantaje pentru copii, în cazul acestor injecții COVID-19 este foarte diferită de cea pentru adulți”, a spus Alexander.
„Adevărul este că e vorba de o terapie injectabilă complet nouă și experimentală, fără date privind siguranța pe termen mediu și lung (nici măcar date de eficiență definitive). Dacă mergem înainte cu vaccinarea copiilor noștri fără teste de securitate potrivite, atunci există pentru ei un risc potențial catastrofal, inclusiv mortal în unele cazuri.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: vaccinarea copiilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)