ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


John Kerry, secretarul de Stat american, a declarat, după întrevederile cu președintele rus, Vladimir Putin, și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că Statele Unite și Rusia au o "bază comună" privind soluționarea conflictului din Siria.

"Rusia și SUA au o bază comună în privința grupurilor opoziției care trebuie să participe la negocierile pentru soluționarea conflictului sirian", a declarat John Kerry la Moscova.

"Încep să se contureze posibilități solide pentru soluționarea conflictului sirian. Statele Unite sunt pregătite să coopereze cu Rusia pentru distrugerea rețelei teroriste Stat Islamic", a subliniat John Kerry, potrivit site-ului agenției TASS.

Șeful diplomației americane a explicat că sancțiunile occidentale impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene vor fi anulate după implementarea în totalitate a Acordului de la Minsk.