Jumătate din clinicile celui mai mare lanț de avorturi din Olanda închise în urma unei fraude de 15 milioane euro

Lanțul olandez de clinici de avort CASA, responsabil de jumătate din cele 31.000 de mii de avorturi care se fac anual în Olanda, este anchetat pentru o fraudă de 15 milioane de euro.
În ultimul deceniu, CASA a păgubit statul olandez de taxe în valoare de aproape 6 milioane de euro, conform unei anchete a ziarului „Nederlands Dagblad”, preluat de portalul Știri pentru viață.
Apoi, ancheta altei publicații, „De Volkskrant”, a mai descoperit frauda de 9 milioane de euro, făcută prin achitarea de către companiile de asigurări de facturi pentru clienți care nu au existat.
Alte mijloace prin care s-au comis fraudele au fost obținerea de subsidii de la stat pentru personalul care făcea anestezii fără să fie calificat și remiterea spre rambursare de două ori a costurilor.
În Olanda sunt 15 clinici de avorturi, 7 dintre ele fiind ale CASA. Ca urmare a scandalurilor financiare, 4 dintre cele 7 clinici de avorturi ale CASA au fost închise. Directorul CASA, Ron Leenders, și-a dat demisia. Un alt director, Bert van Herk, a plecat de la CASA cu un bonus de 500.000 euro, iar în prezent este Trezorier Regional al Rutgers WPF, o organizație afiliată la Federația Internațională Planned Parenthood și membru în cnsiliu lde conducere al Federației.
Deși fraudele au fost descoperite întâi de către jurnaliști și apoi a fost declanșată ancheta poliției, o parte a presei a transformat statutul de anchetat pentru fraudă al lanțului de avorturi în statutul de „victimă eroică”.
Activiștii pro-avort din presă deplâng faptul că termenul de așteptare al femeilor care vor să facă avort a crescut, ignorând complet ilegalitățile descoperite, nu doar fraudele fiscale, ci și folosirea de personal necalificat în clinici.
Despre copiii care își pierd viața în avort, bineînțeles că nici nu se aduce vorba, căci ei ar putea afecta statutul de victimă eroică al lanțului de avorturi anchetat pentru fraude fiscale
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)