Juncker cere ca Uniunea Europeană să-și „reînnoade” relațiile cu Moscova: „Crede cineva la modul serios că ne putem gândi la Europa fără să ținem cont de marea Rusie?”

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut vineri că Uniunea Europeană trebuie să-și „reînnoade” relațiile cu „marea Rusie”, țară cu care relațiile s-au deteriorat puternic după sancțiunile aspre impuse de europeni ca răspuns la criza ucraineană, informează AFP, conform Agerpres.
„Crede cineva la modul serios că ne putem gândi la Europa fără să ținem cont de marea Rusie?”, a declarat Juncker în timpul unui discurs susținut în fața studenților la Universitatea din Luxemburg.
Rusia este 'primul nostru mare vecin, cu care trebuie într-un fel — și fără a uita de conflictele care există — să reînnodăm în mod clar!' (relațiile), a adăugat el.
„Teritoriul UE este de 5,5 milioane de kilometri pătrați, e foarte puțin”, a insistat Juncker, amintind cu titlu de comparație că „Rusia singură are un teritoriu de 17,5 milioane de kilometri pătrați”.
Dintre cele 44 de țări care se află continentul european, 27 au apărut după prăbușirea Zidului de la Berlin, „cu toate conflictele încă nesoluționate, unele încă înghețate, pe care le-a adus acest lucru”, a spus Juncker, cu referire la criza europeană, dar și la tensiunile pe marginea teritoriilor separatiste susținute de Moscova în Republica Moldova și Georgia, subliniază AFP.
Relațiile dintre Bruxelles și Moscova s-au degradat substanțial după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie 2014. Atunci când separatiștii proruși au lansat o ofensivă în estul Ucrainei, UE a acuzat Moscova că-i susține pe ascuns, acuzație dezmințită de Kremlin, și a ripostat cu aspre sancțiuni economice inclusiv la adresa băncilor, companiilor petroliere și din sistemul de apărare rus.
Divergențele s-au agravat și mai mult după intervenția armatei ruse în susținerea regimului lui Bashar al-Assad în Siria.
Însă europenii „nu sunt stăpânii lumii', a pledat Juncker, aducând la cunoștință că UE va traversa un declin demografic și economic în anii ce vor urma.
„În câțiva ani', UE va reprezenta 15% din bogățiile mondiale produse, comparativ cu un sfert cât reprezintă acum și 'nicio țară europeană nu va avea mai mult de 1% din populația mondială și nu va mai fi membră a G7 în următorii 25 de ani”, a avertizat președintele Comisiei Europene.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

În țipetele asistenței, Joe Biden cade pe scenă (VIDEO)

CDC dă alarma: "A apărut cel mai important virus de care nu ați auzit!"
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini publicată de ActiveNews
Persoane: Jean-Claude Juncker
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)