ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Uniunea Europeană trebuie să fie "intransigentă" față de "manevrele" britanice privind condițiile Brexitului, a afirmat vineri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul în care tensiunile par să se amplifice în privința negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează AFP.

„Nu poți sta cu un picior afară și cu unul înăuntru. (...) Asupra acestui punct trebuie să fim intransigenți. Văd manevrele care se fac”, a spus Juncker la finalul unei discuții la Paris cu prim-ministrul francez Manuel Valls.

„Nu vom negocia înainte de a primi scrisoarea de adio a guvernului britanic”, a subliniat președintele Comisiei.

„Trebuie să fie evident că, dacă Marea Britanie vrea acces liber la piața internă, trebuie ca toate regulile și ca toate libertățile care reglementează piața internă să fie respectate”, a adăugat el.

„Marea Britanie, guvernul ei, mediile care îi sunt apropiate, sunt deja pe cale să le explice industriașilor de pe continent că va trebui totuși ca relațiile să fie cât mai amiabile posibil”, a spus șeful executivului comunitar.

Dar „nu ar trebui ca sectoare întregi din industria europeană să se angajeze în convorbiri secrete, în camere ascunse, cu perdelele trase, cu trimiși ai guvernului britanic”, a mai spus Jean-Claude Juncker.

„Dacă începem să deșirăm piața internă” în funcție de „bunul plac al unui stat care a decis să părăsească UE”, atunci „începem sfârșitul Europei”, a avertizat el.

Prim-ministrul britanic Theresa May a indicat că vrea să invoce articolul 50 al Tratatului european de la Lisabona înainte de finalul lunii martie a anului viitor, deschizând calea pentru ieșirea Marii Britanii din UE la începutul lui 2019.

Această dorință ca Brexitul să se deruleze repede și fără concesii asupra imigrației lasă impresia că șefa executivului de la Londra înclină către un „Brexit dur”, după o negociere minimă cu Bruxellesul.

Omul care a scos Marea Britanie din Uniunea Europeană este un adversar înverșunat al românilor. Ce spunea acum 2 ani