ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu a participat, la invitația Bisericii Ortodoxe Ucrainene, la Lavra Pecerska, la aniversarea onomastică a Prefericitului Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine.
 
Cu acest prilej, cu o zi mai devreme, pe 24 iunie, împreună un grup de ziariști din mai multe țări europene, specializați în jurnalismul religios, a participat la un mic dejun de lucru, împreună Mitropolitul Antonie de Borispol și Brovary, coordonatorul cu problemele administrative în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a prezentat o situație la zi despre schisma din Ucraina. 

Împreună cu Rafael Udriște, jurnalist la Televiziunea Română, a realizat un interviu în exclusivitate pentru emisiunea Universul credinței. 

În urma emisiunii, pe care o puteți urmări mai jos, Silviu Andrei Vlădăreanu a explicat despre ce e vorba și pentru ActiveNews.ro.

 

Rep: Andrei, o să intru direct în subiect. Recent ai fost la Lavra Pecerska la Kiev. Cu ce ocazie?

Am fost invitat la Kiev împreună cu colegul si prietenul Rafael Udriște de la TVR1, emisiunea "Universul Credinței". Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina a lansat oficial această invitație unor jurnaliști pe care i-a considerat documentați și interesați de relațiile inter-ortodoxe, de „politica bisericească", dacă pot spune așa. A fost o invitație care m-a onorat. Evenimentul principal a fost aniversarea onomastică a PF Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, dar a fost și un bun prilej de înțelege direct, la fața locului ce se întâmplă astăzi cu ortodoxia ucraineană.

Și ce se întâmplă astăzi cu ortodoxia ucraineană?

Situația ortodocșilor din Ucraina este dureroasă și bizară. Am avut șansa, unică aș putea spune, de a purta o îndelungată discuție despre situația credincioșilor ortodocși din Ucraina direct cu persoana cea mai avizată, Mitropolitul Antonie de Borisolpol și Brovary, responsabilul cu problemele administrative în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. De altfel, Înaltpreasfinția Sa ne-a și acordat un interviu cu această ocazie.

Am văzut acest interviu. Îl preluăm și noi. Mă interesează însă ce ai înțeles tu din această discuție

O să încerc să sintetizez. În 1990, după destrămarea URSS, însă cu aproape un an înainte de proclamarea independenței statului ucrainean, Biserica canonică a Ucrainei a primit independența și autonomia de la Biserica Ortodoxă Rusă, fiind imediat recunoscută și în deplină comuniune liturgică cu toate Bisericile Ortodoxe locale, inclusiv cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. La începutul acestui an, însă, Patriarhul Ecumenic a înființat la cererea președintelui Ucrainei la acel moment, multimilionarul Petru Poroșenko, o nouă structură bisericească pe același teritoriu canonic, ceea ce a dus la întreruperea relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusa și cea a Constantinopolului. Această nouă așa-numită „Biserică Ortodoxă a Ucrainei" a fost realizată prin contopirea a două mai vechi structuri schismatice având însă în compunere și clerici caterisiți sau fără hirotonii valide, aflați sub anatemă sau cu grave probleme de moralitate.

În ciuda eforturilor diplomatice ale Patriarhiei Constantinopolului și a lobby-ului intens al Departamentului de Stat și al ambasadelor Statelor Unite, până astăzi nicio biserică ortodoxă locală nu a recunoscut noua structură. Pe de alta parte, cu toate ofertele financiare sau uriașele presiuni ale autorităților ucrainene, clericii și credincioșii ortodocși ucraineni au rămas fideli Bisericii canonice într-o proporție covârșitoare. Noua structură bisericească înființată de fostul președinte ucrainean și de Patriarhia Constantinopolului, a început însă să preia cu violență și cu sprijinul autorităților lăcașurile de cult ale bisericii canonice. Și asta se întâmplă și în prezent. 

Într-o țară cu aspirații europene, afirmațiile par greu de crezut.

Sunt zeci de astfel de cazuri. Am avut ocazia să vizităm o astfel de parohie și să auzim mărturia preotului paroh și a enoriașilor care ne-au povestit cu amărăciune cum a fost atacată biserica, cum preotului i s-a smuls crucea de la gât care a fost apoi călcată în picioare de atacatori și cum enoriașii, bărbați și femei deopotrivă, au fost bătuți de „credincioșii" noii structuri bisericești... prezidențiale.

Bine, dar cine erau acești atacatori?

Așa cum ne-au relatat enoriașii, acești așa ziși „credincioși" erau locuitori din împrejurimi care nu frecventau niciodată biserica, „nepracticanți" cum le zicem noi, dar fuseseră instigați la ceea ce ei considerau a fi o luptă cu Rusia. Mobilul fostului președinte Poroșenko de înființa această structură bisericească a fost, evident, electoral. Totuși ce a determinat Patriarhia Ecumenică să facă acest pas? Am întrebat și noi asta pe Mitropolitul Antonie. Nu ne-a dat un răspuns precis, ci doar a emis supoziții. Mai întâi a pomenit factorul geopolitic și incapacitatea Patriarhului Ecumenic de respinge o solicitare venită din partea Statelor Unite. Apoi dorința Patriarhului Ecumenic de a-și manifesta o autoritate absolută în spațiul ortodox, până la a-și atribui titlul de „primul fără de egal" între Întâistătătorii Bisericilor locale și de a „pedepsi" totodată Biserica rusă pentru refuzul de a participa la ceea ce s-a dorit a fi Sfântul și Marele Sinod din Creta. În fine, ar mai putea fi și beneficiile materiale directe obținute de Patriarhia Ecumenică care a dobândit cu acest prilej o stavropighie în Kiev cât și dreptul de a păstori întreaga diasporă a noii structuri bisericești înființate.

Dar tu, personal, ce crezi?

Deocamdată numai Dumnezeu știe care a fost adevăratul motiv pentru care Constantinopolul a făcut acest pas. Și în lipsa unor informații corecte și complete este foarte riscant să tragem astăzi concluzii. Să nu uităm totuși că Patriarhia Constantinopolului supraviețuiește în Istanbul fără ca noi, ceilalți ortodocși (poate cu excepția grecilor) să o sprijinim cu ceva. Rușii tânjesc la „a treia Romă", noi românii avem o problemă cu „fanarioții" în timp ce Patriarhul Ecumenic rezistă aproape singur într-o țară musulmană. A căutat sprijin și a primit de la americani cu sprijinul diasporei grecești din SUA. Credeți că acum îi este ușor să refuze o cerere a americanilor?

Deci, în concluzie, ce crezi ca va fi pe viitor?

Știu că un om providențial și de calibrul duhovnicesc al Preafericitului Onufrie are pe Dumnezeu de partea lui. Pentru viitorul apropiat, nu știu ce va fi. Însă în viitorul mai îndepărtat istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit.

Transcrierea interviului acordat de ÎPS Antonie pentru Lumea Credinței

SAV: Înaltpreasfinția Voastră, anul trecut, fostul președinte al Ucrainei a creat o nouă să-i spunem "biserică de stat", așa că astăzi în Ucraina avem biserica ortodoxă canonică și această nouă structură bisericească. Care este situația de astăzi în această chestiune?

IPS Antonie: În ansamblul său, situația nu este simplă, pentru că, ați spus pe bună dreptate, noua structură bisericească, numită Biserica Ortodoxă a Ucrainei, a fost creată de un stat, adică aceasta reprezintă un proiect politic care s-a manifestat și prin constrângere, manifestări de forță, fiindcă pentru a asigura transferul parohiilor Bisericii noastre Ortodoxe Ucrainene într-o nouă structură a bisericii, au fost create o serie de scheme, o serie de proiecte realizate în diferite regiuni în mod diferit, adică s-a căutat un model conform căruia vor fi create, precum au crezut ei,  condiții de trecerea în masă la o nouă structură. 

Însă, Slavă Domnului, oamenii sunt devotați bisericii lor, majoritatea covârșitoare a clerului și episcopilor și simplii credincioși au rămas fideli bisericii canonice și aceștia reprezintă majoritatea, motiv pentru care trecerea în masă nu a reușit.

Ce s-a întâmplat: în această perioadă se pare că 80 de parohii au fost capturate prin metoda ”raider”, folosind forța, agresând fizic preoții și credincioșii. 

Mai mult decât atât, trist este faptul că în sate, și acest lucru în cea mai mare parte se întâmplă în sate, oamenii au fost divizați. Este teribil faptul că până și într-un sat în care oamenii veneau rar la biserică, poate o dată pe an, de Paște, de dragul tradiției, pentru a sfinți coșul, dar duminica la biserică nu mergeau, (oamenii au fost divizati).
Contextul administrativ și juridic creat a condus la astfel de situații în sate încât acestea s-au împărțit. Au avut loc pur și simplu bătăi în masă, când un vecin agresa cu forța alt vecin, când tinerii, ghidați de acest lucru, îi luau la bătaie pe adulții apropiați, pe cei vârstnici.
 
Este foarte înfricoșător deoarece s-a adus multă ură în sate, iar oamenii vor trăi în continuare în aceste localități; problema legată de transferuri, de uzurpări, este foarte delicată și profund legată de sufletul uman, fiindcă aceasta protejează credința, apără bisericile, dar din păcate, acum avem atâta dușmănie. Însă, Slavă Domnului, astfel de capturări de lăcașuri de cult, după cum am spus, au fost puțin peste 80.

Încă ceva. La noi raidurile au loc și într-un alt mod. În multe regiuni, la ordinul autorităților de la Kiev de atunci, structurile puterii de stat, pe loc, într-un mod secret, au fost reînregistrate parohiile noastre. Drept urmare, au venit ”noii proprietari” cu documente noi. Dar nimeni, nici cetățenii de rând, nici preoții nu și-au declarat dorința de a trece într-o nouă structură, ci statul, prin oficialii respectivi, a reînregistrat în mod secret parohiile noastre. Este interesant faptul că, se pare a fi executat un anumit plan care a fost transmis din Kiev în regiuni, deoarece când ne uităm la lista de înregistrări, rezultă că, în cea mai mare parte, preoții noștri nu slujesc acolo, însă autoritățile au transmis informații Kievului că această parohie a trecut la biserica de stat. Din nefericire, aceasta este, cu siguranță, o problemă legislativă, vom încerca să o rezolvăm, de asemenea, pe baza de judecată și a domeniului legislativ. Aceste sunt niște acte ilegale făcute, în mod deschis, de către funcționarii de stat.

În prezent există peste 200 de astfel de reînregistrări (fictive). Ele trebuie să fie introduse într-un cadru legislativ legal. Prin urmare, situația în acest sens este dificilă. Însă aș dori să subliniez faptul că Biserica Ortodoxă Ucraineană este biserica poporului ucrainean, este biserica care a creat tot ce este mai bun în poporul nostru, în statul nostru. Suntem trup din trupul patriei noastre, a poporului nostru, de aceea majoritatea covârșitoare a oamenilor sunt credincioși Bisericii Ortodoxe canonice, credincioși primatului lor, Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie.

SAV: Înainte de a fi ales Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, Preafericitul Onufrie a fost Mitropolit al Cernăuților, o regiune cu o importantă comunitate românească. Știm chiar că Preafericirea Sa vorbește și limba română. Așa cum a subliniat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii ortodocși români din Ucraina au anumite așteptări. Care este poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe acest subiect?

I.P.S. Antonie:  Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este doar cea mai mare confesiune a Ucrainei. Ea este o biserică de consolidare, care unește întregul teritoriu al Ucrainei, chiar și acele teritorii care, în prezent, nu mai sunt controlate de autoritățile de la Kiev, de autoritățile de stat. De aceea,  în interiorul B.O.U. trăiesc oameni de diferite naționalități, diferite orientări politice și originari din teritorii diferite. Biserica, ca o mamă, încearcă să facă tot ce este posibil pentru ca fiecare dintre aceste persoane să se simtă confortabil, să nu existe probleme în satisfacerea îndemnelor interne legate de credința lor, de aceea, într-adevăr, există în Ucraina naționalități diferite care trăiesc în pace, care, dacă sunt ortodocși, fac parte din BOU. 

Există și români care sunt foarte credincioși, aceștia într-adevăr impresionează mult cu o astfel de modestie și credință profundă și, să știți, că ei nu se simt în niciun fel constrânși trăind în Ucraina, pentru că acolo preoții sunt vorbitori de limba română și nu numai acolo. Imaginați-vă, chiar și la Kiev avem preoți vorbitori de limba română. La Kiev, unde aproape nu există vorbitori de română, facem slujbe și în limba română. Acesta și datorită faptului că Preafericirea Sa este are multă evlavie în acest sens, el însuși făcând uneori rugăciuni în limba română. De asemenea, încercăm să publicăm și literatură în limba română. Adică facem totul pentru a ne asigura că cetățenii din Ucraina și membrii Bisericii noastre Ortodoxe Ucrainene, independent de naționalitățile lor, să se simtă ca la ei acasă. 

Biserica ne unește și Doamne ferește să începem să ne împărțim în Biserică în funcție de naționalitate. Aceasta ar fi o nenorocire profundă a oamenilor care, în viața lor religioasă să își fi pus pe primul loc etnicitatea. Hristos ne unește și, cu Hristos, suntem toți ca unul, am fost deja învățați să trăim împreună între diferite naționalități. Eu, de asemenea, sunt născut în Transcarpatia și avem o întreagă regiune unde slujbele divine se țin în limba română și ierarhii noștri din Transcarpatia  întotdeauna au învățat limba română pentru ca, venind la parohiile românești, să țină slujbe anume în limba care este foarte apropiată oamenilor care locuiesc și s-au născut acolo, cărora, cu laptele matern, li s-au absorbit trăsăturile naționale și limba română. De aceea nu avem dificultăți în acest sens.


SAV: Situația ortodoxiei din Ucraina este astăzi o rană deschisă. Trăim și noi și împărtășim această durere cu dumneavoastră. Care sunt șansele de a depăși această criză?

IPS Antonie: Este într-adevăr o întrebare foarte dificilă, o sarcină complicată pe care trebuie să o rezolvăm noi toți. Când spun ”noi”, mă refer la toată Ortodoxia Ecumenică. Din nefericire, problema ortodoxiei ucrainene nu mai este o problemă pur internă ucraineană. Am ajuns atât de adânc, încât aceast moment trebuie dezbătut într-o întâlnire pan- ortodoxă. Probabil, trebuie doar să ne gândim la ce nivel va fi, dar, fără acordul general, dragoste frățească și responsabilitate pentru viitorul Ortodoxiei, nu vom rezolva această problemă. Aici nu este nevoie de ambiții și nici nu este nevoie să ne facem iluzii.

Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina nu reprezintă o ameliorare a divizării, ci o legalizare a acesteia, iar acei oameni care au trăit permanent în schismă așa și văd lucrurile. Din nefericire, ei nu au experiență de viață în Ortodoxia Ecumenică, nu au experiența suferinței unei schisme și, din acest motiv, dacă nu va exista o rezolvare bazată pe legislația canonică în viitorul apropiat, vom vedea că această împărțire va genera, va da un impuls unor noi divizări. Deja vedem că inițiatorul schismei ucrainene, la o asemenea scară globală, fostul mitropolit al Kievului Filaret, s-a separat deja de structura căreia i s-a dăruit autocefalia de la Constantinopol. Suntem siguri că anumite tendințe de schisme se află însuși în organismul acestei structuri. 

Ați început cu o întrebare corectă: noua structură a fost creată de stat inclusiv în scopuri politice, acum putem spune sincer că fostul președinte a vrut să fie reales pentru al doilea mandat, a vrut să fie președinte. Din acest motiv, tot ceea ce este născut nu prin Biserică, nu pe baza forțelor interioare ale vieții în Hristos, toate vor eșua când sunt de la oameni. Când vorbim de schismă, când vorbim despre poporul nostru care este în afara spațiului bisericesc, în afara granițelor bisericii, vorbim cu durere, deoarece este poporul nostru. Și a fost înșelat din diverse motive: puține informații, presiuni puternice din partea presei care, din păcate, a purtat o luptă adevărată cu biserica noastră timp de cinci ani. Nu toată lumea a reușit să discearnă în aceste informații și, prin urmare, uneori oamenii nu înțeleg viața canonică dacă nu au o experiență interioară.

Dacă există o experiență interioară a vieții în biserică, atunci, credeți-mă, nimeni nu va părăsi Biserica și, prin urmare, Biserica canonică este Biserica Ortodoxă Ucraineană, condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie. Această trăiește pentru că se hrănește cu rădăcinile sale de la Hristos Mântuitorul și cu rădăcinile pătrunse de-a lungul acestei istorii. Este foarte greu de înțeles de ce, la Constantinopol, s-a trecut la logica schismaticilor în loc să se adopte lupta Bisericii care și-a demonstrat puterea prin martiriu. Nu este așa, oare?
 
Care este responsabilitatea lor față de acei sfinți mărturisitori care, în perioada de ateism, represalii din partea puterii de stat, și-au dat viața pentru Hristos Mântuitorul. Au existat și atunci ”sfinți autoproclamați”, renovatori, la fel ca și statul care își crea propriile structuri. Dar au existat preoți și simpli credincioși și arhierei devotați Bisericii lor, fapt pentru care au suferit și, din nefericire suferă și acum. Cine este responsabil pentru asta? Din acest motiv trebuie să facem totul pentru a reduce și neutraliza aceste suferințe și, dă Doamne, să reușim. Biserica Ortodoxă Ucraineană este gata pentru dialog și cu frații noștri care sunt în afara zidului bisericii, schismaticii noștri. Suntem gata să dialogăm cu toate bisericile ortodoxe locale și vedem sprijinul lor frățesc, rugăciunile lor și sperăm că această statornicie ne va da și nouă putere și tot posibilul pentru a depăși schisma ucraineană.