Kaczynski: LGBT, teoria gender și OMS sunt o amenințare la adresa Poloniei

Liderul conservatorilor naționaliști polonezi aflați la putere, Jaroslaw Kaczynski, a denunțat comunitatea LGBT, teoria gender și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) drept „o amenințare la adresa identității, națiunii și statului polonez”, informează joi AFP,citată de Agerpres.
Într-un discurs pronunțat miercuri în provincie, liderul partidului Lege și Justiție (PiS) le-a cerut tuturor compatrioților săi să respecte rolul Bisericii Catolice și asta „indiferent de convingerile personale” ale fiecăruia.
În timpul conferinței intitulate „A fi polonez - onoare și datorie”, organizată de Acțiunea catolică de pe lângă dioceza din Wloclawek (centru), Kaczynski a identificat o serie de fenomene care, în opinia lui, amenință Polonia, printre care „un atac contra familiei și copiilor, sexualizarea lor, recomandările OMS (care, potrivit conservatorilor, îndeamnă la sexualizarea copiilor la vârste mici), mișcarea LGBT și mișcarea gender”, cu referire la studiile de gen care explorează rolurile sociale legate de sex și pe care Biserica Poloniei le percepe ca fiind opuse rolurilor tradiționale ale bărbatului și femeii.
„Aceste ideologii, aceste filosofii, toate acestea sunt importate, nu sunt mecanisme interne poloneze. Ele creează o amenințare pentru identitatea poloneză, pentru națiunea noastră, pentru existența ei și, prin urmare, pentru statul polonez”, a declarat Kaczynski în discursul său de aproape o oră.
Liderul PiS care, fără să ocupe un post instituțional, este considerat inițiatorul tuturor deciziilor importante ale guvernului, a introdus personal tema amenințării LGBT și a teoriei genului în campania pentru alegeri europarlamentare.
Prezentând viziunea lui privind statul polonez, Jaroslaw Kaczynski a denunțat atacurile împotriva Bisericii Catolice, exaltând rolul confesiunii creștine în viața comunității naționale poloneze și a Bisericii Catolice, "susținătoarea" acestei confesiuni.
Sondajele de opinie dau PiS câștigător în alegerile europarlamentare din mai, cu un scor foarte strâns în fața Coaliției Europene, condusă de partidul opoziției centriste Platforma Civică (PO).
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)