Kissenger: A fost inventat Aparatul de Pupat la Distanță
Un cercetător chinez a inventat un dispozitiv care permite membrilor unui cuplu, aflați la distanță, să simuleze sărutul prin intermediul senzorilor și al unor buze de silicon.
Dispozitivul, patentat de Changzhou Vocational Institute of Mechatronic Technology din provincia chineză Jiangsu, are forma unei guri umane și este capabil să „transfere gestul sărutului” prin conectarea lui la un telefon mobil, via bluetooth, scrie ziarul chinez Global Times.
Dispozitivul poate„ simula presiunea, mișcarea și căldura reale ale buzelor celui care sărută cu ajutorul senzorilor, permițând aparatul să transmită o replică exactă a pupatului către dispozitivul destinatar”.
Șeful echipei de cercetători, Jiang Zheoli, a explicat că relația sa la distanță de șapte ani cu fosta lui prietenă l-a inspirat să creeze aparatul.
Potrivit CNN, aparatul de pupat se vinde la prețul de 288 yuani (41 de dolari).
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Migrantul indian care a ucis un adolescent britanic cu mai multe lovituri de cuțit, condamnat la închisoare pe viață - VIDEO șocant cu momentul în care poliția încătușa victima care sângera, acuzând-o de „rasism”
BOMBA MOMENTULUI. Trump ar fi țipat și l-ar fi înjurat pe Netanyahu într-o conversație telefonică: ”Ești nebun de-a binelea. Ai fi în pușcărie acum dacă nu eram eu. Îți salvez ***. Toată lumea te urăște acum. Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”
Google va elibera 64 de milioane de țânțari infectați cu bacterii în Florida și California. Ar putea fi unul dintre cele mai mari experimente biologice în aer liber din istoria SUA, cu perturbări ecologice ireversibile
Trump dă o mare lovitură escrocheriei climatice: desființeaza sistemul care monitoriza cu câți milimetri au crescut sau scăzut oceanele
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: China
Subiecte: cercetare științifică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)