Kosovo, o nouă provocare la adresa Serbiei: Vrea să-și facă armată, sfidând rezoluții internaționale! Presa de la Belgrad: SUA nu sprijină inițiativa președintelui kosovar

Kosovo vrea sa aibă propria armată, punând paie pe foc în relațiile deja încordate dintre fosta provincie sârbă și Belgrad.
ACTUALIZARE 8.03, ora 13:43 Transformarea Forțelor de Securitate Kosovare într-o armată, inițiativă lansată de președintele fostei provincii sârbe, Hashim Thaci, nu se bucură de sprijin internațional
Informația a fost publicată de ziarul de limba albaneză Koha Ditore, care susține că oficiali americani ar fi discutat la telefon cu un important lider kosovar, căruia i s-a transmis „dezacordul acestora față de inițiativa lui ”, relatează b92.net.
Această informație a fost confirmată ulterior într-o scrisoare pe care ministrul kosovar pentru Forțele de Securitate Kosovare (KSF) a trimis-o conducerii Kosovo. Ministrul kosovar a precizat că a primit un telefon de la biroul adjunctului secretarului Apărării, Michael Carpenter, in care i s-a transmis că Statele Unite sunt preocupate de planurile de transformare a KSF în armată, prin adoptarea recentă a unor amendamente la legea actuală.
Președintele fostei provincii sârbe Kosovo, Hashim Thaci, a cerut marți Parlamentului să transforme structurile armate kosovare într-o armată, o decizie care probabil va genera furia Serbiei, relatează Associated Press.
„Transformarea Forțelor de Securitate Kosovare într-o armată reprezintă un pas normal într-un stat suveran și independent", a declarat Hashim Thaci. Inițiativa, spune el, are rolul de protejare a suveranității teritoriale și integrității, de menținere a păcii și de apărare a intereselor Republicii Kosovo, contribuind și la protejarea stabilității și păcii la nivel regional și mondial.
Luna trecută, Albania și Croația au cerut NATO să-și revizuiască planurile privind misiunea de menținere a păcii din Kosovo. Cele două state au afirmat că sprijină transformarea Forței de Securitate a Kosovo, care este puțin înarmată și este angajată în răspunsuri la crize și protecție civilă, într-o armată cu drepturi depline. Dar, pentru a crea o astfel de armată, Kosovo are nevoie de sprijinul minorității sârbe din parlament, care nu are de gând să susțină un astfel de demers.
Kosovo și-a proclamat unilateral independența față de Serbia în anul 2008, dar existența statului kosovar este recunoscută doar de 114 țări, fiind contestată puternic de Serbia.
Crearea unei armate în Kosovo-Metohija ar însemna o încălcare directă a Rezoluției 1244 a Consiliul de Securitate al ONU și a acordului tehnico-militar de la Kumanovo, care au pus capăt conflictului din 1998-1999, a subliniat Djurici. Potrivit acestuia, reprezentanții sârbilor în instituțiile din Kosovo nu vor sprijini nici direct, nici indirect o astfel de inițiativă, a adăugat oficialul sârb.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Hashim Thaci
Subiecte: Independenta Kosovo Războaiele din Balcani
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)