La ei Love wins, la noi ISIS wins. În timp ce Europa era în doliu după atacurile din Tunisia, americanii sărbătoreau mariajele între homosexuali

În vreme ce americanii, în frunte cu administrația de la Washington, sărbătoreau cu mult zgomot legalizarea căsătoriilor gay, în cealaltă parte a lumii, Europa își plângea morții, după atentatul comise în Tunisia și Franța.
Love wins. Este hashtag-ul pe care nu doar americanii l-au folosit de mii de ori săptămâna trecută pe Twiter, ci și președintele Barack Obama. Care a ținut astfel să celebreze sentința Curții Supreme a SUA, care a legalizat căsătoriile între homosexuali în toate cele 52 de state ale Americii.
Și, în vreme ce americanii se bucurau că steagul în culorile curcubeului va fi de-acum prezent peste tot, iar homosexualii au liber la mariaj, în Europa, pe Twitter domina un hashtag similar: ISIS wins, scrie ziarul Il Giornale.
Pentru că, exact în aceeași zi, în Franța un bărbat era decapitat într-un atentat jihadist, iar pe o plajă din Tunisia, un alt individ comitea un adevărat masacru, în care au pierit 38 de oameni, atacul fiind revendicat de gruparea Statul Islamic.
Administrația de la Washington a preferat însă să lumineze Casa Albă în culorile curcubeului, moartea europenilor în cele două atacuri părând prea puțin sau aproape deloc importantă pentru opinia publică și politicienii de peste Ocean.
Iar acel Love wins, într-o zi tragică pentru Europa, a sunat ca un gest de batjocură, notează ziarul italian, care amintește că Obama s-a mulțumit să transmită doar un comunicat sec, în care ”condamnă în termenii cei mai duri” atacurile din Franța și Tunisia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)