La mai puțin de o lună după ce a expulzat reprezentanții OMS din țara sa pentru felul în care au tratat criza Covid-19, președintele din Burundi a murit de infarct

Președintele statului Burundi, Pierre Nkurunziza, a decedat din cauza unui atac de cord, informează Al Jazzeera, citând Guvernul de la Gitega.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Guvernul din această țară africană a anunțat „cu mare tristețe” vestea trecerii președintelui. Conform acestei surse, Nkurunziza (55 de ani) a participat ca spectator la un meci de volei sâmbătă după-amiază și a fost dus la spital simțindu-se rău.
Deși părea că duminică și-a revenit și a vorbit cu apropiații, starea sănătății sale s-a deteriorat brusc luni dimineață. Atunci ar fi suferit infarctul care i-a fost fatal, în ciuda tentativelor medicilor de a-l resuscita.
Președintele a decedat la un spital din Karuzi, în estul țării. Guvernul a anunțat că va urma o perioadă de șapte zile de doliu, începând de marți și drapelele vor fi arborate în bernă.
Moartea președintelui a stârnit rumoare pe continentul african, mai ales că acesta s-a remarcat acum mai puțin o lună prin gestul de a expulza reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din țara sa.
Ministrul său de externe spunea atunci că reprezentanții OMS din Burundi „au fost declarați persona non grata și trebuie să părăsească teritoriul”.
Deși oficial nu a fost evocat vreun motiv, un oficial din Burundi a mărturisit pentru The Guardian că „au fost acuzați de interferențe inaceptabile în managementul coronavirusului”.
La acea dată, țara înregistrase 27 de cazuri și un deces pus pe seama coronavirusului.
Pierre Nkuruziza a fost președinte al statului Burundi timp de 15 ani, fiind cel mai longeviv șef de stat al acestei țări.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)