Lacrimile lui Obama sunt și pentru cele 26.000 de BOMBE aruncate de SUA în 2016? Câte țări au bombardat americanii într-un singur an

26.172. Acesta este numărul total al bombelor lansate de președintele Barack Obama doar în 2016, în șapte țări.
Siria, Irak, Afganistan, Libia, Yemen, Somalia și Pakistan. Toate au fost ținta bombelor lansate de armatai americană, cu voia lui Obama. Cifrele se regăsesc în analiza anuală a celor de la Council on Foreign Relations.
Dintre ele, peste 90% ((24.287) au căzut peste Siria și Irak, in cadrul operațiunii Operation Inherent Resolve (OIR), campania împotriva Statului Islamic.
Aceste cifre, după cum subliniază Micah Zenko, analist, realizator al studiului, ar putea fi însă mai mari, având în vedere că fiecare lovitură aeriană poate aduce mult mai multe bombe. Dar și pentru că nu se poate estima cu foarte mare exactitate numărul real al intervențiilor aeriene în Siria și Irak.
Spre deosebire de 2015, America lui Obama a lansat cu 3.000 de bombe mai mult și a bombardat o țară, Libia, care nu se număra printre ținte.
De remarcat însă că, în această contabilizare a celor de la Council on Foreign Relations nu intră și operațiunile secrete pe care administrația Obama le-a avut în diverse colțuri ale lumii. Adică sutele de "bombardamente țintite" cu drone în teritorii neaflate oficial pe lista "războaielor oficiale" duse de America (exemplu fiind Africa) sau operațiunile autorizate de Pentagon și de CIA, date pe mâna unor contractori sau armate private, care au acționat "sub acoperire".
Și, ca numele lui Obama, care în 2009 primea premiul Nobel pentru Pace, să rămână scris cu litere de aur în cartea războaielor, trebuie adăugat că, în cei opt ani de mandat, președintele democrat a autorizat cele mai mari vânzări de arme din Orientul Mijlociu din întreaga istorie a SUA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

A murit Papa. Mesajul Patriarhului României

Următorul Papă ar putea fi negru sau ungur

Paștile 2024 și 2025: Ce răsturnare de situație poate aduce un an!

Papa Francisc a murit de fapt de un accident vascular, un efect des întâlnit al serurilor experimentale Covid. Globalistul de la Vatican spunea că a fi împotriva vaccinării Covid ”este un act aproape sinucigaș” spre deosebire de ”iubirea de a te injecta”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Subiecte: Război Irak Război Siria
Organizații: Council on Foreign Relations
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)