ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La un an de la legalizarea uniunilor între persoanele de același sex în Italia, cifrele arată că numărul homosexualilor care au decis să se căsătorească nu a crescut. Doar 2.800 de mariaje gay într-un an, a scris pe prima pagină cotidianul cel mai „politcally correct” La Repubblica, pe care susținătorii LGBT nu au cum să îl contrazică.

Bătălia pentru legalizarea uniunilor între persoanele de același sex este însă una cu bătaie lungă, iar așa cum se conturează, pe zi ce trece este alta: adopțiile de către cuplurile de homosexuali. Reiese chiar din titlul mare al articolului din La Repubblica, publicat pe site: „O victorie, dar legea nu prevede și adopțiile”, fiind citată declarația președintelui unei asociații care militează pentru drepturile homosexualilor, „Arcigay”.

Reprezentanții Arcigay recunosc că se așteptau ca în primul an de la intrarea în vigoare a legii care le dă voie să se căsătorească, mariajele între persoane de același sex să fie de cel puțin 10.000. Cifrele arată însă că numărul lor este infinit mai mic. Explicația o dă tot un reprezentant al comunității LGBT, Marilena Grassadonia, președinte al „Familia Curcubeu", care spune că, de fapt, „cei care sperau ca odată cu această lege să aibă posibilitatea să adopte copiii naturali ai unuia dintre parteneri s-au văzut înșelați”. O afirmație care spune totul, demonstrând încă o dată adevăratul scop al celor care militează pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali: adopția copiilor de către cuplurile gay.  Odată cu ea se va realiza și subminarea familiei tradiționale, un drept protejat de Constituția statului italian, pentru care luptă apărătorii valorilor creștine. 

Că homosexualii nu sunt interesați de căsătorie, ci de a adopta copii, o spune, pentru presa italiană, deputata Eugenia Roccella, fost subsecretar de stat în ministerul Sănătății. „Lupta pentru uniunile civile între persoane de același sex este doar o chestiune politică și ideologică, îmbrățișată de lobby-ul gay, dar neîmpărtășită de majoritatea cuplurilor de același sex”, afirmă Roccella, comentând datele furnizate de Institutul Italian de Statistică. ISTAT, care arată că mariajele între persoane de același sex, după intrarea în vigoare a legii, nu au explodat, așa cum credeau unii. O situație care, spune ea, s-a putut constata în toate statele europene care au adoptat un astfel de act normativ. 

Una dintre explicații ar fi, după cum spune deputata, că aceste revendicări privind uniunile între persoane de același sex „sunt rodul unui lobby foarte influent, dar oarecum limitat”.  Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să privim în urmă, la istoria mișcării homosexuale: la primele revendicări din anii 60 se vorbea doar despre libertatea sexuală, fără discriminări. Nu se spunea nimic despre căsătoria între homosexuali pentru că era percepută mai mult ca o simplă foaie de hârtie și o instituție care pune cătușe libertății sentimentelor. Iată însă că, prin anii 80, o serie de activiști pentru drepturile homosexualilor au decis că pentru a sparge barierele și a câștiga lupta, comunitatea gay trebuie să se arate complet identică cu cea heterosexuală. Așa că, în numele egalității absolute și al nediscrimiării, au început să apere și să ceară dreptul la această instituție- căsătoria,  pe care înainte o demonizau, și care, pentru mulți homosexuali, a rămas și azi o noțiune irelevantă.
 
Concluzia rămâne una singură: nu căsătoria, ca instituție, îi interesează pe homosexualii care își cer cu insistență acest drept, ci, construirea, cu forța, a unei familii gay care să fie identică, în toate, cu familia tradițională.