ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Budapesta va înceta să blocheze aderarea Ucrainei la NATO doar după ce drepturile etnicilor maghiari din Transcarpatia sunt restabilite la nivelul existent înaintea adoptării legii ucrainene a educației, prin care s-a redus accesul minorităților la învățământ în limba maternă, a declarat miercuri, la Londra, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit Agerpres.

Szijjarto a spus că țara sa este interesată ca Ucraina sa fie o țară stabilă, democratică și sigură, însă a reafirmat că drepturile etnicilor maghiari au fost„încălcate grav” în mandatul precedentului președinte al Ucrainei (Petro Poroșenko), iar presiunea asupra lor a continuat să sporească recent „într-o manieră disimulată, cu ajutorul poliției secrete ucrainene”.

Ungaria a reușit anul trecut să blocheze reuniunea comisiei NATO-Ucraina la nivel de miniștri de Externe, de trei ori consecutiv,  în semn de protest față de controversata lege a educației adoptată de Kiev.

Relațiile dintre Budapesta și Kiev s-au tensionat în ultimii doi ani, după ce parlamentul ucrainean a adoptat o nouă lege a educației, care a impus extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educației.
 
Conform actului normativ, studiul în învățământul secundar și superior în Ucraina se face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educația în limbile minorităților este disponibilă doar în grădinițe și școli primare. Mai mult, între timp, noul ministru al Educației din Ucraina, Hanna Novosad, a anunțat că „școlile minorităților naționale, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023” vor trece la predarea în limba ucraineană.