Lider de la Berlin: Germania nu trebuie să impună ţărilor din estul Europei cum să trăiască

Edmund Stoiber, fost premier al Bavariei şi preşedinte de onoare al CSU, partid aflat la guvernare în Germania, afirmă, într-un interviu publicat luni, că ţara să „nu trebuie să impună statelor din Europa de Est cum să trăiască”. Afirmaţia sa a fost făcut în legătură cu distribuirea refugiaţilor în ţările membre UE.
Cu câteva zile înainte de summit-ul UE privind situaţia refugiaţilor, Stoiber atrage atenţia că ţările membre nu trebuie forţate să primească imigranţi.
„Imigraţia necontrolată este o aberaţie, nu putem gestiona fenomenul fără o coordonare cu celelalte ţări din UE. Germania trebuie să aibă grijă să nu impună ţărilor din estul Europei cum să trăiască”, a declarat Stoiber într-un interviu pentru Bild, citat de N-TV.
Stoiber a criticat-o pe Merkel pentru declaraţia conform căreia „islamul face parte din Germania”: „Nu adopt această poziţie. Musulmanii aparţin Germaniei, dar nu şi islamul. Islamul nu este un element central al culturii germane, nu influenţat cultura şi tradiţia noastră”.
"Propunerile noastre rămân pe masă", au repetat constant în ultimele zile purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene (CE), făcând referire la propunerea impunerii cotelor obligatorii de refugiaţi, avansată de executivul comunitar după solicitarea comună a Germaniei şi Franţei, potrivit aktual24.ro.
Asupra ţărilor ce refuză cotele obligatorii, fiind şi România printre ele, s-au exercitat în ultimele zile presiuni considerabile. Astfel, ministrul de Interne german, Thomas de Maiziere şi vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, le-au ameninţat că va fi impus un vot prin majoritate calificată în JAI, pentru ca ele să nu poată bloca instituirea cotelor. Cei doi responsabili au sugerat, de asemenea, că guvernul de la Berlin ar putea cere diminuarea fondurilor europene alocate acestor ţări dacă nu preiau refugiaţii menţionaţi în planul Comisiei.
Însă ei nu au explicat cum ar putea fi întreprins un asemenea demers, în condiţiile în care fondurile structurale europene şi fondurile de investiţii alocate statelor est-europene în cadrul Politicii de Coeziune sunt deja cuprinse în cadrul bugetar multianual pentru perioada 2014-2020.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)