Lituania adoptă modelul polonez: familiile cu copii vor fi sprijinite financiar de stat. În Polonia, măsura a dus la o creștere demografică

Începând cu 2018, părinții din Lituania pot aplica pentru a primi ajutor guvernamental pentru fiecare copil minor, informează The News.
Fiecare copil minor va primi un ajutor lunar de 30 de euro, în timp ce familiile cu venituri mici și cele cu mai mult de trei copii vor prim 58,5 euro.
„Luăm exemplul Poloniei, unde programul 500+ funcționează bine”, a spus Tomas Tomilinas, vicepreședintele partidului Fermierilor și a Uniunii Verzilor, din Lituania.
Inițiativa i-a aparținut grupului parlamentar al minorității poloneze, care deține șase mandate în Parlamentul Lituaniei. Cu toate acestea, reprezentații grupării susțin că partidul de guvernământ a prevăzut o sumă prea mică pentru fiecare copil.
Wanda Krawczonok, parlamenatar din partea partidului minorității poloneze, a spus că alocația ar trebui să fie în același quantum ca în Polonia, respectiv 120 de euro pe lună, de copil.
Răspunsul Executivului a fost că va crește anual alocația, astfel încât în 2020 să ajungă la 100 de euro pentru fiecare copil, precizează sursa citată.
În aprilie 2016, Guvernul conservator al Poloniei a inaugurat programul 500+, prin care fiecare copil din familiile cu venituri mici și pentru fiecare al doilea copil din celelalte familii, primește de la stat 500 de zloți pe lună.
Partidul de Guvernământ de la Varșovia a afirmat că măsură a redus nivelul sărăciei la jumătate și aproape a eradicat sărăcia la copii. De asemenea, un efect al acestei măsuri a fost o creștere a ratei demografice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

Nicușor Dan NU a absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce răspunde prestigioasa instituție

Fiul lui Soros s-a căsătorit dar nu cu Maia Sandu. Comentatorii: ”Putea să încerce cu o femeie” - FOTO
Recomandările noastre

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)