Lovitură pentru susținătorii avortului din Polonia: Guvernul va da un bonus de 900 de euro mamelor care aleg să nască copii cu dizabilități
Guvernul Poloniei luptă pe toate căile pentru a stopa avorturile, în ciuda protestelor care au avut loc în octombrie împotriva legii care ar urma să interzică complet întreruperile de sarcină.
Femeile din Polonia care decid să dea naștere unor copii despistați cu boli grave sau cu handicapuri vor primi de la stat un bonus de 4000 de zloți(930 de euro). Dar și prioritate la diverse tratamente speciale, medicamente costisitoare sau diverse terapii de grup pentru reabilitare.
Decizia a fost luată la începutul acestei luni de Parlamentul de la Varșovia, cu majoritate absolută, la propunerea partidului Lege și Justiție, aflat la guvernare, formațiune care militează pentru stoparea avorturilor în această țară majoritar catolică. Denumit Pro viață, actul normativ, inițiat cu sprijinul premierului Beata Szydlo, își propune să fie o alternativă la limitarea dreptului la avort în Polonia, scrie ziarul La Repubblica. Aceasta continuă să fie o temă extrem de sensibilă, mai ales după ce, în octombrie, mii de femei au ieșit în stradă pentru a contesta un nou act normativ care prevedea interzicerea totală a avortului și pedepse cu închisoarea pentru cei care îl practică.
Ideea de a acorda un bonus de aproape 1000 de euro femeilor care, în ciuda unor diagnostice dure primite în timpul sarcinii, aleg să nască copii cu probleme de sănătate, vine în sprijinul mișcării anti avort din Polonia, sprijinită intens de Biserică. "Este vorba de un important ajutor dat familiilor în dificultate", a comentat, după votul din Parlament, un lider al formațiunii Lege și Justiție.
După cum se știe, legea privind avortul, din Polonia, a fost adoptată în 1993 și este una dintre cele mai restrictive din Europa. Avortul este permis numai în cazul violurilo, când copilul pune în pericol viața mamei sau în situația unor grave malformații ale fătului.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
ROMÂNIA BRĂZDATĂ BRUSC DE MII DE DÂRE - FOTO/VIDEO. Cristian Niculescu: De ce sunt state americane care interzic geoingineria și chemtrails. Mario Nawfal: Documente și filmări declasificate ale CIA
AfD Germania și Patrioții Franței, solidaritate în cătușe și petiție europeană pentru eliberarea lui Călin Georgescu: ”SUS, ROMÂNIA! Al n-lea pretext pentru a încerca să-l neutralizeze pe cel care ar trebui să fie astăzi președintele României!” - VIDEO
A 8-A ZI DE PROTESTE LA ARESTUL CENTRAL. Români și Occidentali de marcă pentru Călin Georgescu - VIDEO
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Beata Szydlo
Locații: Polonia
Subiecte: Interzicerea avortului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)