Nu știu alții cum sunt, pentru a-l cita pe nemuritorul Ion Creangă, dar pe mine mă lasă rece duelul verbal și propagandistic dintre dna Clinton și Donald Trump. Și asta, nu doar că, spre deosebire de regizorul Michael Moore, eu sunt convins că Hillary Clinton este cea care va câștiga, ci și pentru că acest lucru nu are nicio importanță. Politica externă americană este dictată de oligarhia financiară, iar șeful executivului nu este decât purtătorul său de cuvânt. De fapt, analiza aceasta comportă trei aspecte principale, în opinia mea, și anume:

1. De ce anume va câștiga fostul secretar de stat al SUA;

2. De ce acest lucru nu este absolut deloc relevant pentru ceea ce se va întâmpla ulterior;

3. Pentru ce anume acest duel care se prelungește la infinit.

Să începem cu primul punct. Va câștiga dna Clinton pentru că se potrivește perfect patternului american. Adică, de fiecare dată să fie altceva. Mai exact, am avut președinți albi, acum este unul de culoare, au fost și bufoni, și actori, și sclavi eliberați, și asasini cu acte în regulă, acum este rândul unei femei. Sigur, lipsește al treilea sex, identificat acum ca transgender, dar nu vă faceți probleme, se va rezolva inclusiv acest aspect într-o viitoare campanie electorală. Să vorbim acum puțin despre unicitatea locatarului de la Casa Albă din punct de vedere uman și politic, și veți vedea că și din acest punct de vedere, lucrurile stau tot cam pe acolo. Adică, avem pensionari, paraplegici, alcoolici, oameni normali și capabili, dictatori potențiali, psihopați sau oameni de știință. Pentru exemplificare, să o luăm în ordine inversă, dar fără a-i trece în revistă chiar pe toți cei care au condus, teoretic, destinele Statelor Unite.

Începem cu Obama. Afro-american, inteligent, prezentabil, de stânga, familist etc. Mandatul sau mandatele sale sunt cel puțin discutabile. Nu a făcut sau nu a putut face aproape nimic pentru clasele defavorizate și a semnat un număr cel puțin dublu în comparație cu predecesorul său de autorizări de folosire a forței sau de bombardamente zise strategice. A beneficiat constant, însă, de un aparat propagandistic extrem de eficient și care l-a prezentat constant ca fiind în fruntea bucatelor și omul potrivit la locul potrivit.

Pe urmă, George W Bush. Petrolist, ușor amator de alcool în tinerețe. Aici nici măcar nu cred că este nevoie de nuanțări, vorbim doar de omul care a aruncat SUA într-o aventură din care nu va mai ieși niciodată nepătată. Nu este doar vina sa, dar lumea îl va identifica pe veci cu dezastrele strategice numite Irak și Afganistan.

Bill Clinton, următorul pe lista inversă, rămâne în istorie cu scandalul Monica Lewinsky, dar și cu faptul că este omul care a autorizat extinderea către Est a NATO. Un om slab care s-a vrut mare. În rest, vorba lui, "Stay in the course, the future is yours". Oare?

George H. W. Bush, marele securist cu acte în regulă, în mod oficial fost director al CIA. În plus, tatăl lui George W. Bush. Adică, un blestem pentru mai multe generații. În funcție, deci, în timpul Revoluțiilor est-europene care au pus capăt Războiului Rece, dar meritul se pare că ar fi fost al predecesorului său, Ronald Reagan. Dar, nici acest lucru nu este câtuși de puțin adevărat.

Și uite-așa ajungem la Reagan și la legenda actorului de mâna a șaptea ajuns președinte. Un om, totuși, influent și capabil, dar marele merit pentru sfârșitul dominației URSS îl are Mișa Gorbaciov, considerat un erou în Vest, dar un trădător în spațiul ex-sovietic.

Pe urmă, inutilul Carter și compromisul cu ayatolahii, ridicolul Ford de care a fost numai numele și istoria automobilului peste Ocean, fanaticul Nixon, cu scandalul Watergate, dar și cu bombele cu napalm din Vietnam samd.

Deci, toți au fost diferiți, dar uniți în jurul unui singur scop. Acela de a fi vocea unui sistem militaro-industrial care a condus America încă de la începuturile sale. De exemplu, marele Roosevelt, care ar fi învins Marea Criză, s-a folosit de Al Doilea Război Mondial pentru a relansa economia SUA. Despre legendele Washington, mare proprietar de sclavi sau de Abraham Lincoln, care vedea în sclavagism marele avantaj pe care SUA îl au în fața Europei, ce să mai zicem? 

Singurul lucru așa-zis interesant este acest duel între doi maimuțoi care, spre deosebire de Europa, încep să se demonizeze unul pe altul încă din timpul campaniei pentru nominalizarea în cadrul propriului partid. De aici trăiește presa de tip tabloid, de aici respiră toți papagalii de presă de pe mapamond și tot de aici își trage seva meajul gregar, zis libertin și democratic. 

Deci, nu vă faceți probleme, "Cherchez la femme", cum zic francezii. Ați și găsit-o? Este dna Clinton? Foarte bine, al treilea sex, zis "hen", nici "he", nici "she", este deja pe drum.