MAE: Nu sunt români printre victimele incendiului din Dubai

Ministerul Afacerilor externe precizează că niciun român nu se află printre victimele incendiului din Dubai.
"Consulatul General al României la Dubai are în atenție incendiul produs în cursul zilei de 31 decembrie într-un hotel situat în centrul orașului Dubai. În acest sens, oficiul consular a luat legătura imediat cu autoritățile locale în vederea verificării dacă printre persoanele implicate se află și cetățeni români.Potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile locale, până în acest moment, printre victimele implicate in incendiu nu se află niciun cetățean român'', precizează MAE, preluată de Agerpres.
Totodată, MAE arată că la nivelul Consulatului General al României la Dubai și al Ambasadei României la Abu Dhabi nu a fost primită nicio cerere de asistență consulară în legătură cu acest caz: "Oficiul consular român continuă monitorizarea cazului, se află în legatură permanentă cu autoritățile locale competente, fiind pregătit să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)