Magistratul care a trimis FBI la Trump acasă este fan Obama și omul lui Jeffrey Epstein
Judecătorul federal din Florida care a aprobat descinderea FBI la reședința lui Trump este un fost donator al lui Obama și avea legături cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein.
Potrivit unor surse citate de New York Post, judecătorul Bruce Reinhart (foto dreapta) este magistratul care a dat undă verde percheziției agenților federali la Mar-a-Lago.
Reinhart a fost făcut judecător de instrucție în martie 2018, după zece ani de practică privată în justiție.
În noiembrie trecut, Miami Herald a scris că Bruce Reinhart a reprezentat în instanță mai mulți foști angajați ai lui Jeffrey Epstein (foto stânga): piloți ai pedofilului, pe organizatoarea sa de program, Sarah Kellen, și pe Nadia Marcinkova, numită de Epstein „sclava sa sexuală iugoslavă”.
Kellen și Marcinkova se numără printre apropiații lui Epstein care au beneficiat de acordul judiciar controversat din 2007 cu procurorii federali, prin care pedofilului i s-a permis să pledeze vinovat pentru infracțiuni de stat, NU infracțiuni federale.
Ca urmare, Epstein a primit o pedeapsă de numai 13 luni de închisoare, perioadă în care i s-a permis să meargă la muncă la biroul uneia din firmele sale.
Până la 1 ianuarie 2008, Bruce Reinhart a lucrat la biroul Procurorului din Florida de Sud, când a demisionat și s-a angajat să îi reprezinte pe angajații lui Jeffrey Epstein.
Potrivit Comisiei Electorale Federale, la zece luni după ce a început să lucreze pentru apărarea acestora, Reinhart a donat 1.000 de dolari direct pentru campania electorală a lui Barack Obama, și încă 1.000 de dolari către organizația acestuia care se ocupa de donații, Obama Victory Fund.
Potrivit Miami Herald, Reinhart a fost dat în judecată de două dintre victimele lui Epstein, care l-au acuzat pe acesta că a schimbat tabăra în mijlocul procesului și a folosit informațiile pe care le avea de la Biroul Procurorului din Florida pentru apărarea acuzaților.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Bomba momentului în Sănătate! RFK Jr. acuză în direct: Boala Lyme și RSV au fost create în laborator - VIDEO
RFK Jr. desființează CNN în direct: ”Sunteți niște papagali! Ați tăcut când Fauci mințea și ați fost complici la cenzură”
Colonist israelian, pentru BBC: ”O viață de evreu valorează cât 10 milioane de palestinieni. Trebuie să-i ucidem pe toți locuitorii satelor palestiniene”
RFK Jr. retrage acreditarea grupului de recoltare de organe din Kentucky după ce s-a descoperit că zeci de pacienți ERAU ÎN VIAȚĂ în momentul prelevării
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
Cum am devenit ”agenți ruși”... ”10.000 de dolari pe videoclip”: Acuzații la Tucker Carlson privind o rețeaua internațională care plătește influenceri pentru a ataca vocile anti-război: Ataca la ordin pe oricine nu este ”de-al lor” - VIDEO
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Barack Obama Donald Trump Jeffrey Epstein
Locații: Florida Mar-A-Lago SUA
Organizații: FBI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)