Mai vreți educație parentală? Provincia spaniolă Andaluzia impune „diktatul gender”

Provincia spaniolă Andaluzia impune prin lege „dictatura de gen” prin noi dispoziții despotice care obligă îndoctrinarea LGBT a familiilor, școlilor, a mass-media și a profesiei medicale, pentru a preveni „atitudinile fobice față de cei din comunitatea LGBT, în sfera socială, a educației, de recreere și sport, dar și în familii sau în alte domenii”, anunță site-ul osservatoriogender.it.
Regulile legislative care au fost introduse la începutul anului sub denumirea „Legea pentru garantarea drepturilor, tratamentului egal și nediscriminării persoanelor LGBTI și a familiilor lor din Andaluzia”, vor fi obligatorii și pentru numeroasele școli catolice supuse reglementărilor guvernamentale.
Cei care au pus umărul la aprobarea „diktatului LGBT” au fost politicienii din majoritatea socialistă prezentă în parlament, care au readus pe tapet un proiect de lege deja luat drept model pe întreg teritoriul Spaniei. Un plan real de supunere față de agenda globalistă a teoriei de gen care a făcut ca, într-un timp relativ scurt, mai mult de jumătate din comunitățile autonome din Spania, să fie supuse acestei legi privind „protejarea” comunității LGBT.
Noile dispoziții din provincia Andaluzia, așa cum au fost dezvăluite de Lifesitenews, urmăresc reducerea la tăcere a tuturor vocilor disidente privind genul și "drepturile" LGBT, interzicând oricui „să folosească în mod repetat expresii degradante din motive de orientare sexuală, identitate sexuală sau expresii de gen, prin orice mijloc de comunicare, inclusiv pe rețelele sociale.
În domeniul educației, noua legislație stabilește că programele educaționale trebuie să fie "non-binare" și să nu îi învețe pe studenți că există doar două sexe. Mesajul pe care școlile vor avea sarcina de a-l promova printre elevi va fi mai degrabă că fiecare are "dreptul" de a avea sexul dorit de el.
În septembrie 2017, parlamentul spaniol a dat votul final pentru proiectul legislativ nr. 122/000097, redactat de formațiunea politică de extremă stângă Podemos și supranumit „Legea Egalității”, ce are ca obiectiv declarat apărarea minorităților sexuale și de „identitate de gen” de orice pretinsă discriminare împotriva lor. Simpla pronunțare a unei opinii care poate jigni minoritățile în cauză atrage o amendă de până la 3.000 de euro. Nimeni nu va mai putea spune nimic, nimic măcar experții și cei din mediile universitare nu vor mai putea scrie opinii care contrazic ideologia de gen sau afirmă că homosexualitatea este un comportament de risc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)