Mai vreți vaccinare obligatorie? Procuratura din Torino anchetează „substanțe suspecte” din vaccinul hexavalent

Vaccinul hexavalent este „anchetat” în Italia, unde, ca și în România, tot mai mulți părinți refuză să își vaccineze copiii. Procuratura din Torino a deschis oficial o anchetă privind vaccinurile comercializate în peninsulă.
Conform presei italiene, decizia magistraților vine în urma unei plângeri trimise de către Codacons, o organizație care reunește asociațiile pentru apărarea mediului înconjurător și a consumatorilor, în care se cere să se spună cu exactitate care sunt efectele combinării a șase vaccinuri pentru sănătatea omului.
Cei de la Codacons au adus în atenția magistraților testele de laborator realizate de doi specialiști în nanotehnologie, Antonietta Gatti și Stefano Montanari, pe 44 de vaccinuri, iar procurorul torinez Vincenzo Pacileo se va ocupa de acest dosar.
Studiul celor doi specialiști, publicat anul acesta, în ianuarie, în revista „International Journal of Vccines and Vaccination” arată că în urma analizării vaccinurilor haxavalante produse de compania Glaxo, și care în Italia sunt obligatorii, „s-a constat o contaminare cu micro și nanoparticule”.
Ce a găsit Montanari la microscop după ce a analizat 20 de tipuri de vaccinuri? „În interiorul produsului am identificat, în toate cele 20 de cazuri, particule foarte mici de aliaje metalice, care nu sunt compatibile cu corpul uman și nu sunt degradabile. Nanoparticule care nu au legătură cu ingineria, și care sugerează că au fost puse intenționat”, declara Stefano Montanari, cunoscut în Italia pentru studiile sale asupra vaccinurilor. Prin urmare, rămâne de stabilit, așa cum spune expertul, responsabilitatea companiilor farmaceutice.„Companiile farmaceutice au păcătuit, hai să spunem din neglijență, pentru că nu au făcut nimic pentru a preveni ca aceste particule să ajungă în vaccinuri”, consideră Montanari.
Și, mai spune, el, orice persoană care are ceva noțiuni de nanopatologie știe că a injecta pulberi anorganice, non-biodegradabile și non biocompatibile poate constitui factorul declanșator pentru o serie de boli: anumite forme de cancer sau boli neurologice. În concluzie, administrarea acestor vaccinuri care conțin „corpuri străine” poate fi considerată cel puțin criticabilă.
„Scopul nostru - afirmă Carlo Rienzi, președintele Codacons - nu este de a submina în vreun fel credibilitatea vaccinului sau de a contesta importanța vaccinării. Dar pretindem o maximă transparență și adevărul total în ceea ce privește combinarea mai multor vaccinuri, precum și consecințele pe care le are asupra sănătății oamenilor, dar și interesele economice care stau în spatele vaccinului hexavalent”.
Rienzi vrea, de asemenea, ca procuratura să stabilească misterul dispariției vaccinului antidifteric din Italia, în 2014, dar care poate fi disponibil numai atunci când este combinat cu alte vaccinuri, ca și vaccinul hexavalent. În plus, procuratura din Torino urmează să facă lumină asupra poveștii raportului confidențial al celor de la „Glaxo”, care, dintr-o eroare, a ajuns online. Documentul cu pricina conține o listă cu multe efecte adverse ale vaccinului hexavalent, care însă nu au fost niciodată prezentate autorităților sanitare din Italia.
Pe același subiect

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar

Regimul Zelenski: „Germanii să accepte Privațiunile... Dați-ne tot ce avem nevoie!”

Filmările cu prizonieri de război ruși torturați și împușcați în genunchi de militari ucraineni SUNT AUTENTICE, certifică Le Monde. ATENȚIE, imagini dure! VIDEO

MONKEYPOX - Vărsatul de maimuță, boala misterioasă care lovește homosexualii din întreaga lume. Este la fel de mortală ca virusul Wuhan, susțin autoritățile din Marea Britanie care au lansat o ALERTĂ MEDICALĂ
Recomandările noastre

Zoe Dantes: 227 decese! Și un război! ANUNȚ: ActiveNews PUBLICĂ VINERI 20 MAI LISTELE CU SUMELE PRIMITE DE TOATE PUBLICAȚIILE MITUITE DE STAT

Coșmar Dickens 2022: Occidentul se întoarce în timp, de la Civilizație la Mizerie. Fiecare Zi e un Deceniu înapoi

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar
Persoane: Stefano Montanari
Locații: Italia
Subiecte: vaccin hexavalent Vaccinarea obligatorie Vaccinuri periculoase Vaccinurile cauzează autism
Organizații: GlaxoSmithKline
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)