Mandat de arestare în cazul lui Gulen în cadrul anchetei privind asasinarea jurnalistului Hrant Dink

Autoritățile turce au emis un mandat de arestare în cazul predicatorului Fethullah Gulen, exilat în SUA, în cadrul anchetei privind asasinarea în 2007 a celebrului jurnalist de origine armeană Hrant Dink, au relatat media, citate de AFP.
Este prima dată când Ankara evocă oficial o legătură între asasinat, care a zguduit Turcia, și mișcarea lui Gulen. Clericul, fost aliat al președintelui turc, este desemnat de către Recep Tayyip Erdogan drept creierul tentativei de puci din iulie 2016.
Parchetul din Istanbul a cerut arestarea lui Gulen, precum și a altor cinci persoane, inclusiv fostul procuror Zekeriya Oz, considerat în Turcia ca fiind „gulenist”, potrivit agenției Anadolu, care nu precizează totuși motivele care au determinat parchetul să ia această decizie, nici elementele pe care se bazează.
Hrant Dink a fost ucis cu două gloanțe, în plină stradă, în fața sediului ziarului Agos, pe care îl conducea, pe 19 ianuarie 2007. Fotografia cu corpul său neînsuflețit, acoperit cu o pânză, a marcat spiritele în Turcia.
Cel care a tras, Ogun Samast, pe atunci în vârstă de 17 ani, și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la aproape 23 de ani de închisoare în 2011, dar identitatea eventualilor săi comanditari face în continuare obiectul unei polemici puternice.
Hrant Dink a devenit cunoscut înființând Agos, un ziar în limbile turcă și armeană, ce aborda subiecte până atunci considerate tabu. El era detestat de către naționaliștii turci pentru că a calificat drept „genocid” masacrele în rândul armenilor din Imperiul Otoman în timpul primului război mondial. Ankara refuză categoric să recunoască orice genocid.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Fehtullah Gulen Recep Tayyip Erdogan
Locații: Turcia
Subiecte: Lovitură de stat în Turcia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)