Manifestații la Berlin, Roma și Paris în sprijinul imigranților în Europa și al Greciei

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în Germania, Italia și Franța în semn de solidaritate cu imigranții în Europa și împotriva austerității din Grecia, relatează AFP.
La Berlin, circa 3.700 de persoane potrivit poliției, 10.000 conform organizatorilor, s-au reunit sub deviza ''Să facem Europa altfel'', la apelul unor diverse organizații de stânga și îndeosebi la cel al partidelor germane de opoziție Die Linke et Die Grünen, informează Agerpres. Mulțimea era dominată de sloganuri proimigrație în această zi de sâmbătă când este marcată Ziua Mondială a Refugiatului. ''Fără frontiere, fără națiune, încetați expulzarea'' sau ''Spuneți puternic, spuneți clar, refugiații sunt bineveniți aici'', scandau îndeosebi manifestanții.
Unii dintre ei arborau drapele grecești sau pancarte prin care își exprimau sprijinul față de Atena, aflată în prezent într-o etapă critică a negocierilor cu creditorii săi europeni și asupra căreia planează amenințarea cu ieșirea din zona euro. ''Europa tehnocrată, rece și neoliberală, condusă de Germania, este insuportabilă'', scria pe pancarta unei manifestante.
În Italia, la Roma, pe o vreme ploioasă, circa o sută de manifestanți s-au strâns în fața Colosseumului în semn de sprijin față de refugiați, sub deviza ''Stop masacrului acum''. De asemenea, unii dintre participanți au profitat de ocazie pentru a-și exprima solidaritatea cu Grecia.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)