ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timp ce administrația Trump s-a concentrat în  ultimii ani pe extinderea „scutirilor religioase” a profesioniștilor din domeniul sănătății care doresc să refuze tratarea persoanelor LGBTQ, noile reguli din Regatul Unit vor permite lucrătorilor din domeniul medical să refuze tratarea pacienților homofobi, rasiști și sexiști.

Noile reguli ale Serviciului Național de Sănătate (NHS), care urmează să intre în vigoare în aprilie, vor permite personalului medical să refuze îngrijirile de non-urgență pentru pacienții care îi hărțuiesc sau îi agresează, inclusiv pentru observații discriminatorii, scrie presa britanică.
 
„În prezent, personalul poate refuza să trateze pacienții care nu sunt într-o stare critică, care sunt agresivi verbal sau violent fizic față de personalul medical”, relatează Sky News. „Dar aceste protecții se vor extinde la orice hărțuire, intimidare sau discriminare, inclusiv observații homofobe, sexiste sau rasiste.”

De asemenea, poliției i se vor acorda noi competențe în a urmări și ancheta „infracțiunile de ură” comise împotriva personalului din sistemul medical.
 
”La sfârșitul anului 2017, un pacient care a solicitat o asistentă pentru o intervenție de col uterin s-a plâns atunci când spitalul a trimis o persoană cu„ un aspect evident bărbătesc, cu un aspect facial și o voce de sex masculin, cu aspect masiv, purtând tatuaje și barbă” și care ulterior a declarat „ Sunt un transsexual”, a precizat un oficial din domeniul sănătății.

Un sondaj privind sistemul medical din 2019  arată că 29% din lucrătorii serviciilor de sănătate au fost hărțuiți sau abuzați într-un an. Sondajul a indicat că personalul de la ambulanță și de la centrele de sănătate mintală au fost cele mai afectate de abuzuri și violență.

Linia dintre cazurile medicale critice și non critice conform noilor reguli, este pusă în dezbatere. Se va refuza tratamentul unui pacient, deoarece cineva l-a considerat că are o atitudine ofensatoare?