Marine Le Pen și Frontul Național, scoruri record la alegerile regionale din Franța

Frontul Național a câștigat alegerile regionale în Franța, în cel puțin șase dintre cele 13 regiuni. În primul tur, partidul lui Marine Le Pen a înregistrat un scor record, între 27,2% și 30,8%, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne, potrivit AFP.
FN a devansat net opoziția de dreapta și pe socialiștii președintelui François Hollande în trei regiuni cheie: în nord (Nord-Pas-de-Calais-Picardia), unde s-a prezentat președinta acestuia, Marine Le Pen, în sud-est (Provence-Alpi-Coasta de Azur), unde este condus de nepoata sa, Marion Maréchal Le Pen, și în est (Alsacia-Champagne-Ardennes-Lorena), cu strategul partidului, Florian Philippot.
Marine Le Pen a obținut în regiunea sa între 40,3% și 43% din voturi, în fața opoziției de dreapta (24 până la 25%) și a socialiștilor (între 18 și 18,4%), potrivit estimărilor.
Marion Maréchal-Le Pen a reușit un scor mai bun decât mătușa sa: ea este creditată cu 41,2% până la 41,9% din voturi, cu mult în fața dreptei (între 24 și 26%) și a Partidului Socialist (între 15,8 și 18,1%), potrivit Agerpres.
În total, 44,6 milioane de alegători au fost chemați la urne. Al doilea tur este programat pe 13 decembrie. Rata participării la vot a fost duminică de aproximativ 50%, un serios progres în comparație cu scrutinul regional din 2010, marcat de un puternic absenteism.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Marine Le Pen
Locații: Franţa
Organizații: Frontul Național
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)