ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Istoricul Marius Oprea scrie că recentele vandalizări de statui din Statele Unite, coroborate cu interzicerile unor filme sau etichete de alimente nu au ca scop „ rezolvarea unor probleme care privesc discriminarea”, ci inocularea ideii că tot ce-a fost până acum a fost rău.

„Nu numai statuile cad victimă mișcărilor anti-rasiste. Asociații care militează pentru ”corectitudinea politică” au reușit să interzică un popular sos pentru clătite, Aunt Jemima, pe motiv că imaginea lui, reprezentată de o bucătăreasă afro-americană din Sudul American de pe vremuri, continuă acreditarea mitului fals al ”sclavului fericit”. Treptat, toate valorile și obișnuințele americane sînt date peste cap și sînt, rînd pe rind, anatemizate sau interzise. E pusă sub semnul îndoielii scara de valori a unei națiuni și îi sînt cenzurate actele ei de viață cotidiană.

Toate acestea nu urmăresc, în fond, rezolvarea unor probleme care privesc discriminarea, care nu își pot găsi prin dărîmarea unei statui, interzicerea unui sos, a unei cărți sau a unui film, vreo soluție într-adevăr practică, viabilă și serioasă. Ele urmăresc (și reușesc) să semene nesiguranță și chiar teamă, sentimentul că tot ceea ce ai crezut, pînă la un moment dat că e bun și corect, se dovedește a fi fost profund greșit și dăunător. Aparent, nu există, în cazul acestor mișcări protestatare radicale nicio coerență, ceea ce le face cumva și mai imprevizibile – iar pentru americanul obișnuit, chiar înspăimîntătoare”, a notat el în editorialul publicat pe Mediafax.

Marius Oprea a notat că organizatorii protestelor urmează directivele NKVD-ului care au stat la baza sovietizării statelor ocupate de Armata Roșie. Aceste directive s-au aplicat întocmai în San Francisco.

„ Și pe bună dreptate: dacă e o agendă pe care ele o urmează, conștient sau nu, aceasta se poate identifica (punînd toate diferențele de rigoare, ale spațiului și timpului de referință), cu setul de directive numărul K-AA/CC113 din 2 iulie 1947 ale NKVD-ului, care au stat la baza sovietizării statelor ocupate de Armata Roșie. Că ele sau altele actualizate sînt la baza mișcărilor de protest radicale din Statele Unite, o recunoaște indirect unul dintre fodatorii mișcării ”Black Lives Matter” , Patrisse Cullors, care într-o intervenție publică a declarat că „sîntem marxiști instruiți”. Destinate liderilor comuniști și elaborate de Lavrenti Beria, șeful poliției secrete sovietice și cel mai cunoscut călău comunist, al cărui nume e strîns legat de sovietizarea țărilor intrate în sfera de influență a Moscovei după cel de-al doilea război mondial, Directivele amintite au dus într-un ritm accelerat în aceste țări la distrugerea
  elitelor tradiționale, la dizolvarea valorilor naționale și destructurarea vieții economice, în final la instalarea regimului comunist al lui Stalin.

Simbolic, aceste Directive vechi de peste șaptezeci de ani, s-au aplicat la începutul week-endului trecut, în Parcul Golden Gate, din San Francisco. De pildă, în cazul lui Cervantes nu s-a ținut cont de faptul că a fost el însuși sclavul unor pirați berberi de pe Mediterana, vreme de cinci ani. Sau, pentru că tot vorbim de sclavie, că, în fond, precum Cervantes, în secolele evului mediu tîrziu și ale epocii pre-moderne, peste 2.000.000 de europeni albi au căzut în robia africanilor, turcilor și arabilor, din nordul Africii și pînă în Asia Mică. Cum nu se ține cont nici de faptul, dovedit istoric, că mai puțin de 2 % dintre sclavii aduși în cele două Americi din Africa, pe toată perioada comerțului cu sclavi, au fost capturați de către albi, în timp ce 98 la sută dintre ei erau sclavi africani, cumpărați de la proprietarii de sclavi africani”, a scris istoricul.

Demolatorii caută să dărâme simboluri, nu doar statui, în centru fiind libertatea, statalitatea americană și credința creștină.

„Statuile sînt simboluri. Nu problema sclaviei contează în fond și nu a contat nici în acest caz, ci elogiul libertății pe care Miguel de Cervantes l-a adus, prin toată opera și viața sa. În cazul lui Francis Scott Key nu a contat că el a fost unul dintre atît de numeroșii americani care în epoca sa a deținut sclavi, cît că acesta este autorul versurilor imnului Statelor Unite, "The Star-Spangled Banner”. Nici în cazul călugărului franciscan Junípero Serra nu contează persoana sa și ce a făcut, bun sau rău. Contează ceea ce el întruchipează: unul dintre reperele societății tradiționale, atît în Statele Unite, cît și în Europa, – și anume Biserica. În Directivele NKVD pe care le-am amintit, aceasta avea stabilit un destin la fel de dramatic de către noile autorități, ca și structurile, tradițiile și simbolurile statului care se presupunea a fi ocupat de regimul comunist: la punctul 34, Directivele arătau că ”trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată, ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora”. Este exact ceea ce se întîmplă de ceva vreme, și nu numai în Statele Unite, în numele noii religii a ”corectitudinii politice”, a mișcărilor civice și partidelor care se regăsesc în aceasta.


Căci de fapt aceste trei persoane, ale căror întruchipări în bronz au făcut obiectul furiei manifestanților nu au contat; – contează simbolurile în sine, în cazul lui Cervantes  libertatea, în cazul lui Francis Scott Key, însuși statul federal american, iar în cazul franciscanului Serra, crezul său creștin și Biserica. Țintele devin din ce în ce mai precise, iar agenda mișcărilor de stradă, aparent haotică, din ce în ce mai bine conturată. Începe să semene cu o nouă revoluție bolșevică, abil mascată de proteste pentru ”drepturile omului”. Da, așa e, dacă e vorba de dreptul de a distruge, de a vandaliza, de a pune la îndoială tradițiile unei națiuni. Acțiunile din week-end-ul trecut de la San Francisco împing, în mod simbolic, dar și în practica mișcării de stradă ”corectitudinea politică” spre devenirea și împlinirea ei, ca revoluție bolșevică”, a încheiat istoricul brașovean.