Mark Zuckerberg, declarație surprinzătoare: Conducerea Germaniei în criza refugiaților este un model pentru restul lumii. Discursul care îndeamnă la ură nu are ce căuta pe Facebook

Fondatorul și șeful executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat vineri, la Berlin, că scopul său este să elimine mesajele care îndeamnă la ură de pe rețeaua de socializare.
''Discursul care îndeamnă la ură nu are ce căuta pe Facebook'', a spus Zuckerberg la o reuniune publică organizată la Berlin, declarând că până în prezent nu a făcut o treabă destul de bună în acest sens.
Șeful Facebook a declarat că a înțeles cât de sensibilă este chestiunea postărilor care conțin îndemnuri la ură pe teritoriul Germaniei, pe fondul crizei refugiaților.
"Am înțeles mesajul și încercăm să ne descurcăm mai bine", a spus Zuckerberg în fața a peste 1.400 de oameni prezenți la întâlnire, într-o fostă clădire a unui depou de autobuze care a fost construită în anii '20 ai secolului trecut.
Zuckerberg a îndemnat SUA și alte state să urmeze exemplul Germaniei care a primit anul trecut 1,1 milioane de persoane care au cerut azil.
''Conducerea Germaniei în criza refugiaților este un model pentru restul lumii. Este nevoie de curaj și umanitate să înțelegi că există oameni care au nevoie de o casă'', a spus Zuckerberg.
Luna trecută, Facebook a deschis la Berlin un birou pentru a oferi suport pentru utilizatorii rețelei de socializare în Germania, care sunt circa 28 de milioane.
Berlinul este un oraș ''care unește oamenii'', a spus șeful companiei. Zuckerberg a răspuns la diferite întrebări din partea publicului, multe dintre acestea personale, despre viața sa în calitate de tată, despre câinele său sau ce ar face dacă ar fi șeful Twitter.
Șeful Facebook a anunțat, potrivit Agerpres, că grupul de firme pe care îl conduce a donat 1,1 milioane de euro pentru a ajuta la dezvoltarea parteneriatelor în domeniul inteligenței artificiale cu instituții de cercetare din Europa, printre care se numără și Universitatea Tehnică din Berlin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Mark Zuckerberg
Locații: Germania
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa Tabere refugiați
Organizații: Facebook
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)