Martirii vremurilor noastre. Imagini cu biserica și icoanele din Biserica unde au fost depuse rămășițele pâmântești ale creștinilor copți decapitați în Libia de gruparea Stat Islamic

ACTUALIZARE 22.05/ 13:56 Rămășițele pământești ale celor 20 de creștini egipteni decapitați în 2015, în Libia, de gruparea Stat Islamic au ajuns acasă, în Egipt. Au fost depuse într-un altar construit special în „Biserica martirilor credinței și națiunii”, ridicată în localitatea egipteană Al-Our.

Așa cum se poate vedea în fotografiile publicate de site-ul italian I Tempi, biserica este impresionantă, părând o catedrală aflată în deșert. A fost finanțată în întregime de președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Moaștele martirilor, pe care Biserica Ortodoxă Coptă i-a declarat sfinți, și care vor fi cinstiți la 15 februarie, au fost așezate într-o raclă din lemn, acoperită de catifea roșie pe care au fost scrise numele, alături de fotografia sfântului.

Mai multe icoane, pictate de doi artiști egipteni, Edmon Kamel și Hany Sawiris, împodobesc zidurile bisericii. Una dintre ele Îl înfățișază pe Iisus pe tron, iar deasupra Lui a fost scris versetul 12 din Apocalipsa:. „Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”.
O altă icoană îl reprezinta pe Iisus alături de cei 21 de martiri.
Știrea inițială
Rămășițele pământești ale celor 20 de creștini egipteni decapitați în 2015, în Libia, de gruparea Stat Islamic au fost aduse luni cu avionul la Cairo, a informat televiziunea de stat egipteană. Acestea vor fi înhumate în Biserica dedicată „credinței și patriei” construită în orașul egiptean Al Our, scrie ziarul italian Tempi.it.

Cele 20 de victime făceau parte dintre egiptenii săraci care, pentru un loc de muncă, și-au riscat viața în haosul și războiul civil din Libia ce au urmat prăbușirii în 2011 a regimului Gaddafi.
Creștinii copți au fost decapitați pe o plajă din Sirt, fost bastion al grupării SI, fiind îmbrăcați în combinezoane portocalii, conform unei înregistrări video postate de SI.
Corpurile lor au fost recuperate în octombrie după ce zona unde fuseseră îngropate a fost scoasă de sub controlul SI.
În total, 21 de bărbați au fost decapitați.
Conducătorul Bisericii Copte din Egipt, papa Tawadros al II-lea, a fost prezent la aeroport pentru a primi rămășițele aduse în sicrie și care urmează a fi reînhumate în provincia egipteană Minya.
Pe 15 februarie 2015, SI a difuzat o înregistrare video cu decapitarea unor bărbați prezentați ca 21 de creștini copți, răpiți în luna ianuarie a aceluiași an în vestul Libiei.
Acest film, considerat de teroriști drept un imn al morții, a devenit schimb un imn al credinței, deoarece mărturisește, după cum spunea episcopul ortodox copt din Minya, Anba Macarius, „cel mai mare caz de martiriu creștin al vremurilor noastre. În film se pot vedea în mod clar martirii care se roagă pentru ucigașii lor, pentru judecătorii care i-au condamnat și pentru călăi. Când și-au mișcat buzele, ei L-au rugat pe Dumnezeu să le confirme în credință și să-i ierte pe ucigașii lor, așa cum i-a învățat primul martir, Iisus Hristos: "Tată, iartă-i, că nu știu ce fac”.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Stupiditatea lui Biden face să se împlinească Profeția lui Mao

TRUMP INCULPAT! Fără precedent în istoria Americii. ACTUALIZARE: Reacțiile lui Donald Trump și Tucker Carlson: Este o persecuție politică

SCRISOARE către membri ai Sfântului Sinod al BOR după ce călugării Lavrei Pecerska au refuzat să evacueze mănăstirea istorică în ciuda ultimatumului care a expirat. Starețul Pavel către Zelenski: Dumnezeu nu te va ierta nici pe tine, nici pe familia ta!

Decizie de Apocalipsa Marii Resetări: Uniunea Europeană a aprobat o lege care interzice vânzarea de automobile pe bază de benzină și motorină. Doar Polonia a votat împotriva aberației distopice. Italia, România și Bulgaria s-au abținut

FLĂCĂRI PESTE FRANȚA: Klaus Schwab, ne privești? Macron e pus pe rug!
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)