ACTUALIZARE 20.03/ 18:16 Jihadiștii Fulani au mai ucis sâmbătă, zece creștini, în sudul statului Kaduna din Nigeria, anunță Morning Star News.
 
„Dormeam cu toții, când, la ora 4 dimineața, am auzit focuri de armă în tot satul”, a declarat Amos Samuel, un creștin în vârstă de 40 de ani din satul Nandu. ”Toți am început să fugim din case pentru a scăpa de păstorii Fulani.  După ce păstorii au plecat, aceia dintre noi care au supraviețuit atacului s-au întors în sat, unde am văzut că ne-au dat foc caselor, iar zece săteni au fost uciși”.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului statului Kaduna a declarat că nouă persoane au murit în urma atacului păstorilor Fulani.
 
„Agențiile de securitate au recuperat până în prezent nouă cadavre, inclusiv copii. Violența a lăsat în urmă un bilanț dramatic de morți și  răniți, durere și frică. Guvernul condamnă acest atac asupra vieții și securității cetățenilor și face apel la comunitățile noastre să se opună celor care nu doresc pacea”.
 
 Știrea inițială

Știrea privind atacul de vinerea trecută, din Noua Zeelandă, a făcut înconjurul lumii. Despre ceea ce se întâmplă într-un alt colț al lumii nimeni nu suflă o vorbă, cu excepția unor site-uri occidentale creștine. 
 
 Violențele din Nigeria, unde islamul reprezintă religia dominantă în nordul țării, în timp ce în partea de sud religia creștină este predominantă, fac noi victime printre creștini. Teroriștii musulmani din grupul păstorilor Fulani și gruparea jihadistă  Boko Haram și-au intensificat atacurile,  potrivit informațiilor grupurilor de supraveghere a libertății religioase care activează în această țară.
 
În mai multe atacuri comise începând din februarie și până la jumătatea lunii martie,  280 de oameni au fost uciși în comunitățile creștine din  centrul Nigeriei, potrivit celor de la Christian Solidarity Worldwide (CSW), Morning Star News și International Christian Concern (ICC). 

În cel mai recent atac,  comis la 16 martie, jihadiștii Fulani au ucis 10 creștini, în statul Kaduna, comunitate locuită de creștini, informează Morning Star News. Masacrul vine după uciderea altor 40 de creștini, în cel puțin două atacuri comise la Kaduna între 10-26 februarie.

La sfârșitul lunii februarie, militanții au atacat satul Maro, omorând 38 de creștini, incendiind case, precum și o biserică creștină.

Christian Post susține că jihadiștii Fulani au ucis numai în 2018 mii de creștini în 2018 în ceea ce unii numesc genocidul creștinilor din zona centrală turbulentă din Nigeria.

În decembrie, episcopul anglican din Nigeria, dr. Benjamin Argak Kwashi, afirma că militanții musulmani Fulani reprezintă amenințarea teroristă numărul unu cu care se confruntă creștinii din Nigeria.

Fulani, care se pretind drept „păstori”,  luptă cu creștinii pentru controlul resurselor.

Grupări radicale precum Boko Haram și Păstorii Fulani sunt responsabile pentru persecuția intensă a creștinilor din partea de nord și în centura de mijloc a țării. Nigeria este afectată și de existența unor grupări criminale implicate în traficul de carne vie și cel de droguri, iar la nivelul autorităților centrale și locale domină o stare generalizată de corupție, fapt ce contribuie la nesiguranța crescută în care se află creștinii.

Guvernul nigerian nu face aproape nimic puțin pentru a proteja creștinii, susține ICC.

„Nu au existat încercări majore ale guvernului nigerian de a-i face pe Fulani răspunzători de aceste crime sau de a-i dezarma", spun cei de la ICC.  

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews