Matteo Salvini: Italia nu dorește să părăsească Uniunea Europeană, ci să o schimbe

Vicepremierul Matteo Salvini a declarat, vineri, că Italia nu are intenția să părăsească Uniunea Europeană (UE), ci să o schimbe, relatează agențiile EFE și dpa, informează Agerpres.
Reacție lui Salvini survine după ce un membru al partidului său a sugerat ca Italia să iasă din UE, dacă nu va reuși să schimbe regulile de funcționare ale blocului comunitar, despre care a spus să sunt „croite special pentru interesele Germaniei”.
„Nu avem nicio intenție să ieșim din UE, dorim să o schimbăm, dar nu să o abandonăm'', a precizat Salvini într-un comunicat de presă, după ce președintele PE, italianul Antonio Tajani, a cerut clarificări în urma unei declarații a consilierului vicepremierului Salvini, Claudio Borghi.
„Fie vom reuși să schimbăm Uniunea Europeană, fie va trebui să o părăsim'', a spus Claudio Borghi la o conferință la Milano.
Claudio Borghi a descris alegerile europene din luna mai drept '„ultima șansă'' de a schimba politicile europene, care în opinia sa au fost '„special croite pentru Germania'' și sunt ''toxice'' pentru Italia.
După aceste declarații ale lui Claudio Borghi, președintele PE, Antonio Tajani, a cerut guvernului din țara sa „să spună clar dacă dorește să iasă din zona euro și din UE''.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)