Medici fără Frontiere acuză Rusia că a bombardat două spitale din Siria, omorând 10 oameni

Ororile din Siria continuă. Organizația Medici fără Frontiere anunță că un spital și o clinică au fost bombardate de ruși. Moscova respinge acuzațiile.
Acuzațiile celor de la Medici fără Frontiere la adresa Rusiei aruncă într-o nouă fază conflictul din Siria, care pare fără sfâșit. Două spitale au fost bombardate în nordul Siriei, cel mai fierbinte punct al războiului civil, care a provocat deja foarte multe victime în rândul populației civile.
Zece persoane, între care un copil, au fost ucise luni în urma unor lovituri aeriene, aparent efectuate de avioane rusești, împotriva unui spital susținut de Medici fără Frontiere (MSF) în nordul Siriei, a anunțat organizația neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP, citată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al OSDO la Paris a confirmat că 'spitalul sprijinit de MSF a fost ținta unor bombardamente aeriene' în regiunea Maaret al-Noomane, la 280 km nord de Damasc. El nu a fost însă în măsură să ofere un bilanț exact al victimelor.
În paralel, un spital pentru copii, o școală și mai multe locuri din orașul sirian Azaz au fost bombardate, în urma atacului murind 14 persoane, potrivit unui prim bilanț, au declarat un medic și doi locuitori, citați de Le Figaro online.
Potrivit acestora, cinci rachete au lovit spitalul și o școală din apropiere, în care se adăposteau, în centrul orașului, refugiați care fugeau de o ofensivă a armatei siriene în regiunea Alep, scrie Mediafax.
O clădire care adăpostea refugiați a fost de asemenea atacată cu bombe lansate din avioane, care aparent aparțineau forțelor ruse, a declarat un locuitor.
Turcia acuză Rusia și bombardează ținte siriene
Premierul turc Ahmet Davutoglu a acuzat luni Rusia că se comportă "ca o organizație teroristă" în Siria, el amenințând cu o "ripostă" turcă "extrem de hotărâtă", relatează AFP.
'Dacă Rusia continuă să se comporte ca o organizație teroristă ce forțează civilii să fugă, noi vom opune o ripostă foarte hotărâtă', a spus Davutoglu, într-o conferință de presă comună, la Kiev, cu omologul său ucrainean.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)