Mercenarii sirieni, carne de tun în războaiele lui Erdogan împotriva Armeniei. Donald Trump anunță un nou armistițiu încheiat între armeni și azeri

Armenia și Azerbaidjanul s-au angajat din nou să respecte cu începere de luni un „armistițiu umanitar” în conflictul din Nagorno-Karabah, au anunțat într-o declarație comună cu Statele Unite după negocieri la Washington, notează AFP. Este al treilea armistițiu la care se angajează combatanții din Caucaz.
Acordul a fost salutat și de președintele Donald Trump, într-un mesaj pe Facebook. „Felicitări prim-ministrului armean Nikol Pashinyan și președintelui azer Ilham Aliyev, care tocmai au fost de acord cu încetarea focului, la miezul nopții. Multe vieți vor fi salvate. Mândru de echipa mea, secretarii Pompeo și Steve Biegun pentru finalizarea tranzacției!”, a scris Trump.
Potrivit Euronews, secretarul de Stat adjunct al SUA, Stephen Biegun, s-a întâlnit sâmbătă cu miniștrii de externe ai celor două țări. Anterior, secretarul de stat american, Mike Pompeo, i-a primit pe omologii săi azer, Djeyhun Bairamov, și apoi pe cel armean, Zohrab Mnațakanian, dar nu a avut loc o întâlnire în trei.
Nu ar fi însă pentru prima dată când cele două țări spun că au ajuns la un acord în favoarea unei încetări a focului. Declarația comună subliniază, de altfel, că „miniștrii au reafirmat angajamentul țărilor lor de a pune în aplicare și a respecta armistițiul umanitar încheiat la Moscova, la 10 octombrie, și confirmat într-o declarație publicată la Paris, la 17 octombrie”.
Dincolo de fragilitatea acestor armistiții, care se încalcă a doua zi, un lucru este cert: islamiștii azeri sunt sprijiniți de Turcia musulmană în operațiunea anti-armeană, declanșată în luna septembrie.
Un reportaj realizat de Le Monde arată cum sute de extremiști sirieni, înrolați de partea Azerbaidjanului în conflictul din Caucaz, momiți cu bani și alte beneficii, au murit pe capete în ultimele săptămâni.
În orașul Hiwar Kilis, la granița sirio-turcă, se adună zilnic, de la izbucnirea conflictului azero-armean, sute de tineri sirieni. Aici primesc uniforma pe care o poartă poliția de frontieră azeră, sunt instruiți sumar pentru război, incitați de comandanți și imami să lupte până la capăt. Iar toți acești tineri au un singur vis: să fie trimiși de Turcia președintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a lupta împotriva armenilor din Nagorno Karabakh alături de azeri. „Pentru a câștiga 2000-3.000 de dolari în câteva luni și apoi a se întoarce acasă”, așa cum scriu jurnaliștii de la Le Monde în reportajul intitulat „Visul” mercenarilor sirieni, curmat de duritatea crudă a războiului.
„Nu veți găsi glorie. Nimic în afară de moarte!”
Extremiștii islamici sirieni sunt atrași cu tot felul de minciuni de care îi recrutează și care știu că tinerii sirieni vor să se îmbogățească de pe urma unui război. Mercenarilor li se explică mai întâi că nu vor merge pe prima linie și că nu vor participa la luptă. Fals!
Extremiștii sunt trimiși imediat pe front și participă la bătălii sângeroase: „Acești câini armeni ne masacrează”, spune unul dintre ei într-un filmuleț făcut pe front. Doar în ultimele zece zile, au murit cel puțin 150. „Comandanții vor să avanseze cât mai mult posibil înainte de încetarea focului”, adaugă un mercenar pe nume Mohamed într-un alt videoclip.
Cei care rămân în Siria privesc adesea cu dezaprobare înrolarea islamiștilor de către forțele militare din Baku. „Allah să-i blesteme pe cei care au negociat cu sângele lor”, spune o rudă a unui tânăr ucis. Blestemul său nu se referă doar la Turcia, care sprijină Azerbaidjanul împotriva armenilor din Nagorno-Karabakh, ci și la comandanții și cei care fac recrutări, negociind cu oamenii lui Erdogan și încasând puțin 80% din banii pe care îi primesc mercenarii.
Ahmed Ferzane este unul dintre sirienii care încearcă să convingă tinerii sirieni să nu devină mercenari: «Acest război nu e al nostru. Și nu veți găsi acolo nicio glorie. Nimic în afară de moarte ”. Dar vocea sa este contrazisă de cea a unui imam, care îi îndeamnă pe tineri: „Războiul nostru din Azerbaidjan nu este mai puțin important decât cel pe care îl purtăm aici. Azerbaidjanul este o țară sunnită”. De fapt, cea mai mare parte a populației azere este șiită. Dar aceasta este doar ultima dintre minciunile transmise extremiștilor sirieni ca adevăr.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Șucăr la Elysée: Brigitte i-a făcut o nouă scenă lui Emmanuel (VIDEO)

Ce i-a spus Gheorghe Piperea comisarei-șefe Ursula von der Leyen în Parlamentul European - VIDEO și TRANSCRIERE

MINUTUL LIPSĂ: Trump a vrut să îngroape Dosarul Epstein dar a căzut singur în groapă!... (VIDEO)

Efectul Coca? - Ați observat ce PROSTII spun liderii UE și ce BIZAR se comportă?

Führerița Ursula von der Leyen - Cum a fost îngenuncheată Europa. TRANSMISIE LIVE din Parlamentul European cu Moțiunea de Cenzură inițiată de europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea

Artista LGBT care l-a parodiat pe Iisus în ”Cina cea de Taină” la deschiderea JO 2024, decorată de ministrul culturii francez ca ”Cavaler al Artelor și Literelor”
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: Armenia Azerbaidjan Nagorno-Karabakh Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)