Merkel: Refugiații nu au adus terorismul în Germania, dar acel tip de Islam care nu acceptă că femeile au drepturi egale cu bărbații NU își are locul în această țară
Angela Merkel consideră că refugiații nu au adus terorismul în Germania, iar Islamul va fi o religie prezentă în această țară atât timp cât practicarea ei se va face cu respectarea Constituției, anunță Reuters.
Mai bine de un milion de oameni care au fugit de război și sărăcie din Orientul Mijlociu, Africa și alte zone au ajuns anul trecut în Germania. Atitudinea față de aceștia s-a modificat vizibil în urma unor atacuri de luna trecută care au vizat civilii, trei dintre ele având autori imigranți. Două dintre acestea au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.
”Fenomenul terorismului islamist, al Statului Islamic, nu este unul care a ajuns la noi odată cu refugiații”, a declarat Merkel la un eveniment din cadrul campaniei electorale.
Cancelarul a spus că mulți oameni au plecat din Germania în Siria pentru a se antrena cu militanții islamiști. În iunie, Thomas de Maiziere, Ministrul de Interne, a susținut, la rândul său, că peste 800 de oameni ar fi plecat în Siria și Irak.
”Acest grup ne preocupă de mai mulți ani”, a mai susținut Merkel.
Popularitatea acesteia a avut de suferit în urma atacurilor de luna trecută și 52% dintre germani au ajuns să creadă că politica pe care o duce aceasta în raport cu imigranții este una greșită.
Afluxul de imigranți, mulți dintre ei musulmani, a dus la o creștere a sprijinului în favoarea formațiunii Alternativa pentru Germania.
Totuși, cancelarul german a insistat că acel tip de Islam care nu respectă Constituția și care nu acceptă că femeile au drepturi egale cu bărbații nu își are locul în această țară.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Aberația supremă: LAPTELE este RASIST!
UE adoptă o rezoluție care recunoaște bărbații care se identifică drept femei ca fiind femei cu drepturi depline. Rezoluția nu are efect pentru România. Mișcarea de Rezistență informează cum au votat europarlamentarii români
Recomandările noastre
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Subiecte: Criza refugiați
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)