Merkel îi acuză pe cei care se opun Acordului ONU privind migrația de „naționalism în cea mai pură formă”

În contextul în care tot mai multe state au anunțat că nu vor semna controversatul pact ONU privind migrația, pentru a-și apăra granițele, cancelarul Germaniei iese la atac. Angela Merkel a apărat Acordul Națiunilor Unite privind migrația, acuzându-i pe cei care se opun semnării pactului de „naționalism în cea mai pură formă”, relatează Reuters, citează Mediafax.
SUA, Cehia, Ungaria, Austria, Israel și Polonia au anunțat deja că nu vor semna acordul ONU privind migrația. Elveția a anunțat că va amâna semnarea acordului până când va avea loc o dezbatere asupra subietului în Parlamentul elvețian, dar că cel mai probabil va semna. Australia a anunțat miercuri că nu va semna acordul.
Într-un discurs în Parlamentul german, Angela Merkel a abordat problema migrației și a lansat un atac asupra președintelui american Donald Trump, care se opune semnării acordului.
„Sunt oameni care spun că pot rezolva orice singuri și nu au nevoie să se gândească la nimeni altcineva, acesta este naționalism în cea mai pură formă”, a declarat cancelarul german.
Acordul ONU privind migrația are ca scop reducerea migrației ilegale, integrarea migranților și întoarcerea lor în țările de proveniență. Acordul va fi semnat luna viitoare, în Maroc.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)