Dovada vaccinării sau a imunității ar putea ajuta țările să își dechidă granițele mai repede, dar activiștii din domeniul confidențialității din UE trag un semnal de alarmă. Deși Departamentul Sănătății din Regatul Unit a spus că nu există „planuri” pentru introducerea pașapoartelor de vaccinuri, agenția guvernamentală de finanțare a științei și cercetării, Innovate UK, a investit deja 75.000 de lire sterline în proiect. Mii de britanici vaccinați vor primi documentul biometric.
 
În timp ce țările se grăbesc să își vaccineze populația împotriva coronavirusului, schemele de verificare a  imunității - cunoscute sub numele de „pașapoarte pentru vaccin” – sunt concepute ca o cale de întoarcere la viața normală. În acest sens, Grecia a lansat un sistem la nivelul întregii UE.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat Comisiei Europene că este „urgent să se adopte o înțelegere comună cu privire la modul în care un certificat de vaccinare ar trebui să fie structurat astfel încât să fie acceptat în toate statele membre”, potrivit unei scrisori consultată de politico. Dar în Europa, unde vaccinările au început, propunerile de certificare sau schemele de pașapoarte ale vaccinurilor se confruntă deja cu un obstacol familiar: intimitatea.

Oponenții acestor pașapoarte susțin că astfel de scheme de verificare ar pune în pericol drepturile fundamentale ale europenilor prin împărțirea oamenilor în categorii în funcție de starea de sănătate, refuzând accesul la toate tipurile de servicii publice celor nevaccinați și deschizând ușa spre urmărirea sănătății.

Introducerea pașapoartelor de vaccin „pune întrebări esențiale pentru protecția vieții private și a drepturilor omului”, a spus Anna Beduschi, cercetător de la Universitatea Exeter. Pașapoartele ar putea „crea o nouă distincție între indivizi în funcție de starea lor de sănătate, care poate fi apoi utilizată pentru a determina gradul de libertăți și drepturi de care se pot bucura”, a adăugat ea.

Mitsotakis părea să încerce să găsească un echilibru pentru a ține cont de aceste preocupări. În scrisoarea sa, el a spus că Grecia „nu va face vaccinarea obligatorie sau o condiție prealabilă pentru călătorie” - dar a mai spus că „persoanele care au fost vaccinate ar trebui să aibă libertatea de a călători”.

Ideea certificării imunității câștigă teren în unele colțuri ale UE, unde peste jumătate de milion de persoane din bloc au murit infectate de COVID-19, iar alte sute de milioane se confruntă cu noi restricții pe măsură ce al doilea val al pandemiei se accelerează.

În octombrie, Estonia a semnat un acord cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a dezvolta un certificat digital de imunizare care să permită schimbul transfrontalier de date privind vaccinarea. În această săptămână, premierul estonian Jüri Ratas a declarat că a invitat Finlanda să participe la schemă.

În Ungaria, guvernul a declarat că ar putea solicita vizitatorilor să-și arate statutul privind vaccinarea pentru a avea acces în țară printr-o aplicație care arată imunitatea la COVID-19. "Nevoia cetățenilor de a oferi dovezi că au obținut protecție împotriva coronavirusului crește în întreaga lume", a spus un purtător de cuvânt al guvernului.

Mii de britanici care și-au primit deja vaccinul vor primi un pașaport de vaccinare, ca parte a unui proces care va avea loc în această lună, scrie Daily Mail.

Pașaportul, creat de firma de biometrie iProov și firma de securitate cibernetică Mvine, va fi emis ca o aplicație gratuită și va permite utilizatorilor să demonstreze digital dacă au primit ambele doze de vaccin sau niciuna.

Deși Departamentul Sănătății a declarat că nu există „planuri” de introducere a pașapoartelor de vaccinare, agenția guvernamentală de finanțare a științei și cercetării, Innovate UK, a investit deja 75.000 de lire sterline în proiect.