Mii de bulgari au ieșit în stradă, în semn de susținere a unui medic care a ucis un hoț de etnie romă

Mii de persoane au manifestat, luni, în orașul bulgar Plovdiv, pentru a cere eliberarea unui medic acuzat că ar fi ucis un hoț de etnie romă. Oamenii i-au luat apărarea, susținând că el ar fi acționat în legitimă apărare.
Protestele exprimă frustrarea multor oameni față de eșecul autorităților de a combate spargerile de locuințe cu violență, foarte frecvente mai ales în mediul rural, scrie Agerpres.
Parchetul din Plovdiv a comunicat, sâmbătă, arestarea lui Ivan Dimitrov, medic anestezist, pentru 72 de ore și punerea lui sub urmărire pentru uciderea unui bărbat de 38 de ani, de etnie romă, în timpul unui incident. Dacă va fi găsit vinovat, Dimitrov ar putea primi o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Televiziunea și radioul naționale au relatat, citând surse din cadrul poliției, că Dimitrov l-a împușcat pe presupusul spărgător cu un pistol scăpat de complicele acestuia și că medicul a fost înjunghiat în picior în timpul incidentului. Complicele a reușit să scape.
„Insist pentru eliberarea imediată a lui Ivan Dimitrov și retragerea imediată a tuturor acuzațiilor”, a declarat Anghel Djambazki, membru al Parlamentului European și vicepreședinte al partidului VMRO.
Soția medicului a declarat în presa locală că îi este recunoscătoare acestuia pentru faptul că și-a apărat familia, și a precizat că cele două fiice ale cuplului se aflau acasă în momentul incidentului.
Pe același subiect

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar

MONKEYPOX - Vărsatul de maimuță, boala misterioasă care lovește homosexualii din întreaga lume. Este la fel de mortală ca virusul Wuhan, susțin autoritățile din Marea Britanie care au lansat o ALERTĂ MEDICALĂ

Vara aceasta, America va face Explozie. În numele Avortului și al Build Back Better

Bill Gates a „prevestit” și VARIOLA MAIMUȚEI, în urmă cu doar 6 luni. ARMĂ BIOLOGICĂ? Stăpânul Vaccinurilor a susținut că ar putea fi declanșată o pandemie bioteroristă de variolă iar OMS trebuie să-și facă o FORȚĂ proprie de acțiune

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)