Miile de refugiați ajunși în Germania, primiți cu brațele deschise

Germania se pregătea duminică pentru sosirea a sute de noi refugiați venind din Ungaria prin Austria, după ce făcuse o primire călduroasă în ajun câtorva mii dintre ei, unii voluntari agitând pancarte în care le urau bun venit, relatează France Presse.
Voluntarii s-au mobilizat într-un mod fără precedent în fața afluxului de refugiați în țara cea mai populată a Europei, care se așteaptă să primească în acest an un număr record de 800.000 de solicitanți de azil care fug de război și de sărăcie.
Într-o singură zi, sâmbătă, circa 8.000 de migranți au intrat în Germania, a indicat poliția federală pentru AFP.
La Munchen (în sudul țării), familii de refugiați purtând copii și bocceluțe sărace, surâdeau, fiind primiți cu urale, hrană și sticle de apă.
Potrivit responsabililor bavarezi, circa 6.800 de migranți au sosit sâmbătă în gara din Munchen.
La coborârea lor din tren, poliția îi dirija spre autobuzele care îi așteptau și îi transportau spre centrele de primire, amenajate în clădiri publice, hoteluri și cazărmi.
Zeci de persoane, care așteptau în spatele barierelor, fluierau, aplaudau și filmau pe noii sosiți cu smartphone-uri.
Deși Germania a cunoscut o serie de reuniuni și atacuri xenofobe, sosirea migranților a dus la o mobilizare fără precedent din partea unei populații care estimează că este de datoria sa să-i ajute pe acești străini din cauza trecutului sumbru al țării sale și al bogăției sale actuale.
În gara Frankfurt, hrană, apă și îmbrăcăminte erau stivuite în așteptarea noilor veniți, în timp ce sute de persoane se adunaseră pe peroane sâmbătă seara pentru a-i primi.
Când ușile trenului s-au deschis, mulțimea a repetat în engleză printre urări și fluierături:" Să le spunem sus și tare, refugiații sunt bineveniți aici!"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)