Ministrul britanic al Apărării, acuzaţii explozive: Ruşii au ucis sute de civili în Siria

Michael Fallon, ministrul Apărării din Marea Britanie, susţine că atacurile aeriene Rusiei din Siria au ucis şi sute de civili. Mai mult, operaţiunile Rusiei cresc riscul de confruntare accidentală cu forţele occidentale, mai spune oficialul britanic, citat de publicaţia The Independent.
Ministrul a precizat că intervenţia Rusiei nu ar trebui să pună piedică Marii Britanii în operaţiunile de combatere a Statului Islamic, reafirmând intenţia de a extinde campania de bombardamente a Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) în Siria.
Fallon a menţionat că susţinerea regimului lui Bashar al-Assad de către Rusia duce la prelungirea conflictului din Siria şi la un număr mare de victime în rândul civililor. Ministrul adăugat că raidurile RAF sunt făcute după reguli stricte, precizând că într-un an de zile, în Irak, nu a existat nicio victima în rândul civililor.
"Rusia sprijină regimul lui Assad, făcât şi mai dificilă rezolvarea situaţiei. Ei prelungesc conflictul, iar civilii cad victime", a mai afirmat ministrul britanic al Apărării.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al-Assad
Locații: Siria
Subiecte: Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)