Ministrul maghiar de Externe: Rusia NU reprezintă o amenințare pentru membrii NATO
Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a apreciat drept nerealist faptul ca Rusia să atace vreun stat membru NATO, potrivit Reuters.
Țări membre ale NATO și-au exprimat preocuparea că ar putea deveni țintele unor acte ostile din partea Rusiei, iar luna trecută, lideri ai Alianței Nord-Atlantice au convenit asupra desfășurării de forțe militare și de sporire a patrulelor aeriene și navale.
''Nu cred că este o ipoteză realistă astăzi că Rusia va ataca vreun membru NATO'', a declarat șeful diplomației ungare într-un interviu pentru portalul Index.hu, citat de Agerpres.
În opinia lui Szijjarto, fiecare stat membru NATO are sentimente cu o ''intensitate diferită'' despre amenințarea percepută dinspre Rusia:
''Nu cred că Rusia va reprezenta o amenințare existențială pentru noi'', a mai spus ministrul ungar.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Sistemul de la București a procedat cu articolul din Newsweek despre Călin Georgescu exact cum a procedat cu alegerile: L-A ANULAT! QED!
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Externe
Persoane: Peter Szijjarto
Organizații: Ministerul de Externe Ungar NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)