Ministrul ungar de Externe, despre criza imigranților: Suntem pregătiți să construim un gard la granița cu România de la o zi la alta
Ungaria este pregătită să înceapă imediat ridicarea unui gard de sârmă ghimpată și la granița cu România dacă migranții vor încerca să-și schimbe ruta prin România, a declarat marți agenției Reuters ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
"Dacă trebuie să construim un gard acolo (la granița cu România, n.red.), suntem pregătiți să începem chiar de a doua zi", a precizat oficialul ungar.
Declarația sa survine după ce ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, a anunțat, vineri, că Austria va interzice intrarea pe teritoriul său a migranților care intenționează mai degrabă să tranziteze Germania decât să ceară azil acolo. Prin urmare și Slovenia a luat imediat o măsură similară pentru a evita blocarea migranților pe teritoriul ei.
Aceste măsuri ar putea transforma România într-o rută preferată de migranții care vor încerca mai departe să traverseze Ungaria în drumul lor către vestul Europei, notează Reuters, citat de Agerpres. În prezent, migranții care debarcă în Grecia își continuă călătoria pe ruta balcanică traversând succesiv Macedonia, Serbia, Croația, Slovenia și Austria, de unde merg mai departe către statele din vestul Europei, în special Germania.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Bomba momentului în Sănătate! RFK Jr. acuză în direct: Boala Lyme și RSV au fost create în laborator - VIDEO
RFK Jr. retrage acreditarea grupului de recoltare de organe din Kentucky după ce s-a descoperit că zeci de pacienți ERAU ÎN VIAȚĂ în momentul prelevării
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
FAUCI ÎN AUGUST 2022: ”VACCINURILE NU SUNT DELOC EFICIENTE”. Comisia pentru Securitate Internă a Senatului SUA a adoptat rezoluția privind sfidarea Congresului de către Fauci. Rand Paul o va transmite ”imediat” Justiției pentru inculparea sa
Adevărul Bisericii: Evrei radicali au atacat Mănăstirea Armeană ”Sfântul Iacob” din Ierusalim - VIDEO
Prăpăd la Kiev: 15 morți și zeci de răniți după un atac masiv cu rachete balistice. Apărarea antiaeriană a cedat complet
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Externe
Persoane: Peter Szijjarto
Subiecte: Cote imigranți România Criza refugiați Imigranti Europa Refugiaţi în România Tabere refugiați
Organizații: Ministerul de Externe Ungar
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)