Modelul Mao: Joe Biden a declanșat TEROAREA împotriva adversarilor regimului

Criticii administrației Biden sunt victimele unei stratageme criminale: poliția este alertată că la locuințele lor se aud focuri de armă. O ieșire precipitată din casă a proprietarului riscă să provoace forțele masive de ordine să deschidă focul.
Ultima victimă a acestei tactici de hărțuire, numite „swatting”, a fost Steve Bannon, omul despre care se spune că l-a făcut președinte pe Donald Trump, și care este acum un critic înverșunat al administrației Biden.
Poliția, pompierii și ambulanța au fost trimise în seara de 1 septembrie, la domiciliul lui Bannon, din Washington DC, acolo unde realizează și foarte populara sa emisiune radio numită „War Room”.
Forțele de ordine masive s-au retras după ce au constatat că a fost vorba de o alarmă falsă.
Este interesant de remarcat că poliția a fost alertată cu puțin timp înainte de faimosul discurs „horror” al lui Joe Biden.
Este a doua oară în ultima vreme când Bannon este victima unei acțiuni de „swatting”. Și el nu singurul critic al puterii care pățește așa ceva.
La sfârșitul lunii august, două seri la rând, congresmena Marjorie Taylor Greenes-a trezit cu forțe de ordine masive la ușa casei sale, descinse în urlete de sirene și în scârțâit de cauciucuri.
După primul apel, la poliție a sunat din nou telefonul și o voce generată de computer a spus că este „furios din cauza poziției lui Greene față de drepturile tinerilor transgenderi”.
Taylor Greene este probabil cel mai agresiv critic al lui Biden din întregul Congres.
„Swattingul” este o hărțuire deosebit de periculoasă pentru cei care sunt ținta sa, în trecut înregistrându-se incidente fatale, din cauza unor polițiști surescitați, care i-au ucis pe locuitorii de la adresa respectivă, luându-i drept criminali.
Bannon, acum în vârstă de 68 de ani, a declarat:
„Acestea sunt tentative pentru a fi ucis de poliție.”
Dintr-o proastă evaluare din partea poliției, sau din cauza unui gest involuntar al celeilalte părți, poți fi împușcat, a explicat consilierul.
„Este foarte periculos, ei (administrația Biden) încearcă să provoace asasinate. Încearcă să monteze poliția pentru a o pune într-o situație în care să ucidă din greșeală oponenții politici ai regimului Biden.”
Bannon a atras atenția că alerta la poliție a avut loc cu mai puțin de o oră înainte de discursul în care Biden i-a atacat dur pe simpatizanții lui Trump și mișcarea MAGA (Make America Great Again).
Biden a afirmat că MAGA „reprezintă un extremism care amenință înseși temeliile republicii noastre”.
Și în cazul lui Bannon, cel care a alertat poliția a folosit o voce generată de computer.
„Asta vine direct de la Casa Albă. Îi asmut pe simpatizanții cei mai periculoși și mai deranjați ai partidului lor”ț
„Și-au dorit imagini cu poliția încercuind casa mea și cu mine ieșind, pentru a pune asta pe ecran în paralel cu discursul lui Biden din Philadelphia. Partizanții smintiți ai lui Joe Biden au sincronizat perfect acțiunea.”
Bannon a comparat această instigare la ură împotriva oponenților cu epurările politice din vremea lui Mao.
În timpul Revoluției Culturale, China era bântuită de bande de tineri ideologi fanatici care lichidau pe oricine părea să aibă rezerve față de regim.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Joe Biden Mao Zedong Steve Bannon
Subiecte: teroare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)