Moment istoric pentru Cuba: Raul Castro renunță la funcția de președinte

Președintele cubanez, Raul Castro, va demisiona în aprilie 2018, imediat după ce succesorul său va fi ales de consiliul de conducere al țarii. Decizia a fost luată prin vot joi de Adunarea Națională a statului, transmite Agerpres.
Alegerea de către Adunarea Națională a Consiliul de Stat, însărcinat să-l aleagă pe președinte, a fost stabilită pentru 19 aprilie, a anunțat mass-media cubaneză.
Amânarea scrutinului din februarie în aprilie are loc după amânarea anul acesta a alegerilor locale, prima etapă a alegerilor generale din 2017-2018, ca urmare a trecerii uraganului Irma în septembrie care a devastat o mare parte a insulei.
La propunerea Consiliului de Stat, Adunarea Națională a prelungit actuala legislatură cu două luni, în cadrul sesiunii sale semestriale începute joi.
Raul Castro, în vârstă de 86 de ani, titular al postului din 2008, a anunțat deja că nu va candida pentru un nou mandat și că va ceda locul unui lider din noua generație.
Plecarea sa va pune capăt unei perioade de șase decenii de putere a fraților Castro. El va rămâne însă la conducerea Partidului Comunist Cubanez (PCC) până la viitorul congres, prevăzut în 2021. Raul Castro va avea atunci 90 de ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Șucăr la Elysée: Brigitte i-a făcut o nouă scenă lui Emmanuel (VIDEO)

Ce i-a spus Gheorghe Piperea comisarei-șefe Ursula von der Leyen în Parlamentul European - VIDEO și TRANSCRIERE

MINUTUL LIPSĂ: Trump a vrut să îngroape Dosarul Epstein dar a căzut singur în groapă!... (VIDEO)

Efectul Coca? - Ați observat ce PROSTII spun liderii UE și ce BIZAR se comportă?

Führerița Ursula von der Leyen - Cum a fost îngenuncheată Europa. TRANSMISIE LIVE din Parlamentul European cu Moțiunea de Cenzură inițiată de europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea

Artista LGBT care l-a parodiat pe Iisus în ”Cina cea de Taină” la deschiderea JO 2024, decorată de ministrul culturii francez ca ”Cavaler al Artelor și Literelor”
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)