Mutare surpriză a Rusiei în Siria: Atrage de partea sa un ALIAT al SUA

Rusia își continuă acțiunea militară din Siria, câștigând de partea sa un nou aliat. Și nu oricare, ci unul care până acum era aliat de nădejde al SUA și al Occidentului.
Siria și Iordania au convenit să-și coordoneze operațiunile militare în Siria, a declarat vineri la Viena ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, după o întrevedere cu omologul său iordanian, Nasser Judeh.
Forțele armate din cele două țări, forțele ruse și iordaniene, au convenit pentru coordonarea acțiunilor, între care cele ale forțelor aeriene în Siria', a declarat Lavrov presei, adăugând că un mecanism în acest sens a fost stabilit la Amman.
Iordania este aliată a SUA și face parte din coaliția împotriva organizației jihadiste Statul Islamic.
O intervenţie împotriva "terorismului" - afirmă Moscova. Raiduri menite mai degrabă să-l salveze pe Bashar al-Assad - o acuză Washingtonul şi partenerii săi.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)