Nebunie pe străzile din Marea Britanie: Peste 1.000 de persoane arestate, printre care o fată de 13 ani și un băiat de 12 ani – VIDEO

Poliția britanică a anunțat marți că a arestat peste 1.000 de persoane în legătură cu revoltele ce au zguduit Regatul Unit în ultimele două săptămâni, informează miercuri AFP, conform Agerpres, citat de stiripesurse.ro.
Printre cei puși sub acuzare fiind de asemenea copii și adolescenți, inclusiv o fată de 13 ani ce și-a recunoscut vinovăția. Această fată, al cărei nume nu a fost dezvăluit din considerente legale, întrucât este minoră, a recunoscut în fața instanței că a proferat amenințări în fața unui hotel care găzduia migranți, ea urmând să-și afle sentința în luna septembrie.
Cu o zi în urmă, un alt minor, un băiat în vârstă de 12 ani, a pledat vinovat în fața unui tribunal din Manchester pentru participarea la distrugerea unui autobuz în fața unui hotel care găzduia migranți, pentru spargerea vitrinei unui magazin de țigări electronice și pentru aruncarea unui obiect în direcția poliției. Judecătorul a dispus ca minorul să rămână în arest până la pronunțarea sentinței.
"Forțele de poliție au efectuat pe teritoriul țării peste 1.000 de arestări în legătură cu recentele revolte violente", a anunțat Consiliul Național al Șefilor de Poliție (NPCC) pe platforma socială X.
De asemenea, au fost inculpate 575 de persoane.
Protestele violente au fost declanșate după înjunghierea mortală în orașul Southport pe 29 iulie a trei fetițe de către un adolescent în vârstă de 17 ani ai cărui părinți sunt imigranți rwandezi.
Revoltele, cele mai grave din Regatul Unit din 2011 încoace, au lovit zeci de orașe și de sate în Anglia și Irlanda de Nord, în urma atacului cu cuțitul care a curmat viața a trei fetițe, pe 29 iulie. Se asemenea, numeroase persoane au fost arestate pentru postări considerate incitatoare la ură.
Justiția britanică continuă să pronunțe pedepse grele în numeroasele dosare deschise, în timp ce haosul s-a mai calmat înainte de weekendul trecut, iar guvernul a promis să-i sancționeze pe revoltați.
Printre persoanele judecate marți s-a numărat o adolescentă de 13 ani, care a recunoscut că a proferat amenințări în fața unui cămin în care locuiesc solicitanți de azil, la Aldershot, în sudul Regatului Unit.
Un bărbat, John Honey, a pledat vinovat pentru participare la atacul asupra unei mașini în care se aflau trei români și agresarea a trei polițiști în timpul revoltelor din Hull, în nord-estul Angliei. Honey a pledat de asemenea vinovat pentru furt prin efracție, după ce a luat parte la spargerea mai multor mici magazine
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Europa se prăbușește – e mult mai rău decât vă imaginați

Panică la Elysée: Este Brigitte Macron bărbat?

EPISODUL I. Cuplul Macron: Dragoste hetero, homo sau transsexuală? PREMIERĂ: Brigitte L-A VIOLAT pe Emmanuel la 14 ani! Candace Owens: ”Cetățenii îngrijorați au dreptul să știe cine dracu ne conduce țările!” - VIDEO
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (III) - Coincidențele care au umplut paharul

Șefa Rețelei Minciunilor. USAID-NED-SOROS: Cum și prin cine au atacat ActiveNews și vocile independente din România la fel cum i-au făcut lui Donald Trump și Călin Georgescu. REȚEAUA securist-soroșiștă de la CONTEXT deconspirată chiar din SUA. ANALIZĂ
Secțiuni: Externe Prima pagină Social Știri
Locații: Marea Britanie
Subiecte: proteste proteste anti-imigrație
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)